Vedeta lui Elias Charalambous i-a speriat pe cei de la FCSB! Mihai Stoica a rămas mască. Oficialul roș-albaștrilor a spus clar care a fost detaliul care l-a uimit la noul fundaș al formației.
Noul jucător al lui Elias Charalambous face ravagii la FCSB! Cum i-a speriat Nana Antwi pe oficialii vicecampioanei.
Vedeta lui Elias Charalambous i-a speriat pe cei de la FCSB!
Nana Antwi, fundaș adus în această iarnă la FCSB, a debutat în tricoul roș-albaștrilor, în cadrul duelului cu U Cluj, 0-0!
Jucătorul a fost introdus în teren la începutul reprizei secunde și i-a încântat pe oficiali cu evoluția sa. Mihai Stoica a recunoscut că a avut emoții la debutul ghanezului, însă Nana s-a ridicat la nivelul vicecampioanei încă din primele secunde.
„Nana Antwi mi s-a părut bun. La prima atingere de balon a driblat doi adversari. Ne-a stat puțin inima, dar i-a ieșit. Mi s-a părut chiar foarte bine. Dar fiecare cum o vede!”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
Și patronul FCSB a oferit o primă reacție.
„N-am putut să văd încă «racheta». Nu a avut timp să dea drumul la «kerosen». Dar are stăpânire de sine așa. Nu a pierdut nicio minge, a și driblat, e sigur pe el. Stai să vezi când o să-l bag tot meciul!”, a spus Gigi Becali.
Iosif Rotariu, laude pe bandă rulantă la adresa ghanezului
„Eu cred că e un jucători cu foarte multe calități. Are viteză foarte bună și o tehnică foarte bună. Controlează lejer mingea și a câștigat toate duelurile unu contra unu. E o achiziție foarte bună făcută de FCSB. Cred că se va impune ca titular și o va ajuta pe FCSB.
Mi-a lăsat o impresie bună. Eu cred că după acest meci a câștigat duelul cu Crețu. Cred că va juca titular. E dezinvolt cu mingea și are viteză. Cred că va fi titularului postului de fundaș dreapta!”, a spus Iosif Rotariu, conform gsp.