Un patron din Superliga a stârnit un scandal uriaș. Valeriu Iftime face acuzații grave după după meciul FC Botoșani – FC Voluntari, scor 3-3.
Patronul moldovenilor a postat un mesaj în care l-a făcut praf pe arbitrul Szabolcs Kovacs și spune că echipa sa este mereu dezavantajată.
Valeriu Iftime, mesaj dur după meciul cu FC Voluntari
FC Botoșani – FC Voluntari s-a erminat la egalitate, scor 3-3. Moldovenii sunt într-o situație disperată, fiind pe ultimul loc din Superliga, cu 8 puncte.
Valeriu Iftime a postat un mesaj dur pe contul de Facebook fiind nemulțumit de prestația lui Szabolcs Kovacs.
”ARBITRAȚI-NE CORECT, NEPĂRTINITOR ȘI NU VOM RETROGRADA!
arbitrii ne tratează de parcă am fi deja retrogradați și n-am mai avea dreptul la corectitudine!
faultul în careu asupra lui Florescu, tratat cu galben, în timp ce în careul nostru arbitrii au căutat cu lupa VAR orice infracțiune.
furați cu același VAR și la meciul cu Galațiul
grupul de jucători e tot mai unit, Andrei Patache se dovedește un antrenor foarte inspirat, așa că vom lupta până la capăt și NU VOM RETROGRADA! Meciul de astăzi cu FC Voluntari a fost, pentru un spectator neutru. Un spectacol pe cinste: cu goluri multe, cu faze extraordinare, ratări rarisime la ambele porți. Penalty marcat, penalty apărat, eliminări. Și, iarăși, pentru un spectator neutru, rezultatul final probabil că a părut unul echitabil.
Dinspre noi, cei de la FC Botoșani, lucrurile se văd un pic altfel. Pentru că, pentru a nu știu câta oară în acest sezon, suntem afectați de maniera de arbitraj. Greșelile sunt omenești, pot să apară, dar ceea ce cu adevărat este intolerabil este maniera cu care suntem tratați de arbitri. De cei care fac delegările, de cei din camera VAR. Suntem priviți de parcă am fi deja retrogradați, nu am mai conta și n-am mai avea dreptul la corectitudine din partea celor care, cum se spunea pe vremuri, ”împart dreptatea” pe terenul de joc”, se arată în prima parte a mesajului.
„Nu îmi este foarte clar care e relația dintre arbitrul din teren și VAR”
„Concret, astăzi s-a observat din tribune sau de la televizor modul diferit în care au fost tratate faze similare, suspiciuni de penalty, în cele două careuri. Noi, FC Botoșani, avem un penalty, la un fault în careu asupra lui Florescu. Arbitrul Kovacs nici măcar n-a încercat să verifice la VAR această fază. I-a dat direct galben pentru simulare lui Florescu. O decizie total eronată, așa cum ar fi putut vedea cu ușurință dacă ar fi apelat la VAR. Sau, mă rog, dacă VAR-ul i-ar fi atras atenția. Că nu îmi este foarte clar care e relația dintre arbitrul din teren și VAR.
În careul nostru, în schimb, totul a fost privit cu lupa, VAR-ul a intervenit de două ori, dictând penalty-uri la faze, din punctul meu de vedere, discutabile, dacă ne gândim la spiritul jocului, nu strict la litera regulamentelor. Cel puțin așa-zisul henț al lui Dican, când el încearcă să-și ferească mâna la spate, a fost foarte ușor acordat. Dar, repet, problema e diferența de tratament: în cazul nostru nici nu s-a uitat la o reluare, iar împotriva noastră au căutat cu lupa motive pentru a dicta 11 metri.
La fel și la eliminarea lui Pius: un cartonaș galben dat mult prea ușor, practic pentru nimic, pe interpretarea subiectivă a unei faze în care singura vină a lui Pius a fost aceea că a sărit atât de sus, încât adversarul lui abia a ajuns cu capul în dreptul cotului său”, a mai scris Iftime.
Ce i-au transmis jucătorii lui Iftime
„Și nu e primul meci în care suntem dezavantajați de arbitri, fără ca măcar cineva din presă, inclusiv comentatorii de la TV, să spună ceva despre asta. În meciul cu Galațiul ni s-au anulat, tot prin acest VAR, două goluri pe motiv de ofsaid, fără ca la vreunul dintre aceste goluri reluarea oficială să demonstreze acest ofsaid.
Revenind la meciul de astăzi, am discutat după meci cu jucătorii și mi-au spus cu toții același lucru: au simțit în teren, la orice interacțiune cu arbitrul, aceeași atitudine: ”Ce mai vreți și voi? La câte puncte aveți, chiar mai vreți să rămâneți în prima ligă?”. Nu acestea au fost cuvintele arbitrului, însă aceasta a fost atitudinea rezultând din gesturile, vorbele și întreg comportamentul transmis încontinuu băieților noștri de arbitrul Kovacs.
Cei care fac delegările și cei care ne arbitrează trebuie să-și facă treaba corect, să ne trateze drept ceea ce suntem: o competitoare ca oricare alta în această ligă 1. Nu suntem deja retrogradați, iar meciul de astăzi m-a ambiționat teribil să mă lupt pentru acești băieți, pentru această echipă, pentru atâția și atâția iubitori de fotbal din județ ca să rămânem în prima ligă”, se mai arată în mesaj.
„Tratați-ne corect! Nu ne furați!”
Tratați-ne corect! Nu ne furați! Tratați-ne corect! Nu ne furați!. Nu ne priviți ca pe o entitate care deja nu mai contează în liga 1. Pentru că noi, FC Botoșani, vom rămâne în prima ligă, dacă ne lăsați să jucăm!
După meciul de astăzi, am rămas momente bune în tribune și m-am gândit câtor oameni le-ar lipsi acest spectacol fotbalistic dacă noi am pleca de pe prima scenă. După aceea, am constatat la vestiare. Discutând cu jucătorii, că, dincolo de frustrarea provocată de un arbitraj care te tratează ca și cum nu ai avea aceleași drepturi ca și adversarii tăi, s-a format un grup tot mai unit. Tot mai încrâncenat, tot mai îndârjit în această luptă pentru a face puncte și a urca în clasament.
Am văzut în ultimele două meciuri că avem antrenor. Un antrenor excepțional de bun, foarte-foarte inspirat, Andrei Patache, căruia îi dau credit multă vreme de aici încolo.
Așa că mă voi lupta să rămânem în prima ligă și anul viitor. Chiar dacă, așa cum am tot spus în ultima vreme, costurile implicate sunt foarte mari, poate chiar insuportabile. Deocamdată, însă, luptăm la baionetă să nu retrogradăm. Și nu vom retrograda!”, a scris Valeriu Iftime, pe contul personal de Facebook.