Dorinel Munteanu s-a enervat cumplit! Atac dur la adresa televiziunilor. S-a aflat ce l-a enervat pe antrenorul celor de la Oţelul după meciul contra celor de la FCSB. Oţelul-FCSB s-a terminat 1-1, după ce moldovenii au egalat în prelungiri.
Dorinel Munteanu s-a supărat pentru că, la televiziunile de sport, s-a analizat golul anulat al lui Dawa. Reuşita fundaşului de la FCSB a fost anulată eronat, din cauza faptului că mingea nu a ieşit.
Dorinel Munteanu s-a enervat cumplit!
„Sunt mulţumit. Am jucat cu prima echipă din Superliga. În prima repriză, în afară de posesie nu au avut nimic. Noi am avut ocazii. Irosim ocazii şi nu avem eficienţă. În partea a doua a fost un joc pe contre. A deschis scorul cum a deschis, apoi am revenit. Rezultatul este echitabil.
Nu pot să cert fundaşul că l-a prins în viteză. Important e că am revenit. Nu ştiu de ce se comentează acea fază. Specialiştii redau cum vor faza aia. A fost o partidă bună pentru cei 7.000-8000 de fani. Am avut multe lovituri libere. Lovitura liberă nu se antrenează. E vorba de executantul care trebuie să o execute bine. Vom înscrie şi din faze fixe”, a spus Dorinel Munteanu, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
Antrenorul moldovenilor se gândeşte deja la derby-ul Moldovei, din Superliga, cu Poli Iaşi. „Poli Iaşi are avantaj. E odihnită că nu a avut meci de Cupă. Va fi un program relaxant şi ne vom prezenta cu schimbări la Iaşi”, a mai spus Dorinel Munteanu, conform sursei citate.