Ion Crăciunescu, făcut praf în direct! Gigi Becali a dat de pământ cu fostul arbitru. Acuzaţii grave şi la adresa lui Adrian Porumboiu. Patronul celor de la FCSB s-a enervat pe cei doi după opinia acestora în privinţa penalty-ului primit de vicecampioană cu Farul.
Gigi Becali nu este de acord cu analiza făcută de Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu cu privire la penalty-ul primit de către roș-albaștri în meciul cu Farul Constanța, scor 0-1.
Gigi Becali a dat de pământ cu Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu
În derby-ul dintre Farul Constanța și FCSB, disputat duminică seara, Sebastian Colțescu a acordat un penalty după ce Adrian Șut a căzut în careu de lângă Tudor Băluță.
Penalty-ul a fost destul de controversat, iar personalitățile din lumea fotbalului au discutat destul de mult pe această tema, considerând că lovitura de la 11 metri, la care Denis Olaru a și marcat, a fost dată pe nedrept.
Gigi Becali este de părere că cei care contestă decizia lui Sebastian Colțescu, precum Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu, „au mintea întunecată”.
„La penalty-ul pe care l-a dat Colțescu, e vorba de un picior al lui Băluță care l-a împiedicat pe Șut, cade jos, este penalty clar, așa zic eu, alții zic altfel. Din punctul meu de vedere, vine Băluță, îi pune piedică, cade jos, e penalty clar. A văzut clar, era la 3 metri, a văzut că i-a pus piedică, e 11 metri.
(n.r. ce părere are despre faptul că foști arbitri FIFA, precum Porumboiu sau Crăciunescu au spus că nu a fost penalty) Au minte întunecată, când e vorba de Becali, vi se întunecă mintea. De ce să spun eu așa ceva dacă eu văd penalty clar la mine? Nu făceam niciun scandal, i-a pus piedică și e 11 metri”, a spus Gigi Becali, la ProSport.
Comentariul lui Adrian Porumboiu la faza de penalty
„Penalty a la Colțescu. Nu ai cum să dai așa ceva! (n.r. râde zgomotos). VAR trebuia să intre, greșeala e flagrantă. Cine e la VAR? Eu știu cine, dar vă întreb așa… (n.r. Marcel Bîrsan e arbitru VAR). Am crezut că s-a schimbat Colțescu. A stat o perioadă departe de alte lucruri, dar acum și-a revenit la starea lui de acum 7-8 ani. E inadmisibil”, a spus Adrian Porumboiu, pentru sursa menționată mai sus.