Sorana Cîrstea are America la picioare! Românca rescrie istoria la US Open. Anunţ uriaş după calificarea în optimile turneului de Mare Şlem. Este cea mai mare performanţă a carierei pentru jucătoarea noastră.
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile US Open! Românca a făcut furori la New York. S-a aflat cu cine se va înfrunta în continuare.
Sorana Cîrstea are America la picioare!
Americanii au lăudat rezultatul româncei.
„La a 15-a participare pe tabloul principal, Sorana Cîrstea a obținut cel mai bun rezultat la US Open. Sportiva aflată pe locul 30 a învins-o pe campioana de la Wimbledon 2022. Scor 6-3, 6-7 (6), 6-4. Cîrstea a ajuns pentru prima dată în optimi la New York. A trecut de locul 4 WTA, care o conducea cu 2-0 la directe.
Jucătoarea de 33 de ani pierduse de 3 ori în turul 3 la US Open (2020, 2019, 2009). Nu mai învinsese o jucătoare de TOP 5 din martie, de la Miami. Cu stil de joc agresiv, în fața mulțimii de pe arena Louis Armstrong, în fața cântărețului Seal, Cîrstea a obținut una dintre cele mai mari victorii ale carierei.
Sorana Cîrstea ajunge în optimi la un turneu major pentru prima dată de la Australian Open 2022 și pentru a 4-a oară în carieră. Ea a mai atins optimile de finală la Australian Open 2017 și la Roland Garros 2009.
Cîrstea o va întâlni pe Belinda Bencic, a 15-a favorită, în încercarea de a ajunge a doua oară în carieră într-un sfert de finală la un Grand Slam. La doar 19 ani, Sorana ajungea în sferturile de finală la Roland Garros 2009. Era învinsă de Sam Stosur. Victoria cu Rybakina este a 19-a înregistrată de Sorana în fața unor jucătoare din TOP 10 WTA.”, se arată pe site-ul oficial al US Open.
Sorana Cîrstea se va duela cu Belinda Bencic, în optimile de finală. Elvețianca a învinso pe româncă la US Open 2022, în turul secund, scor 3-6, 7-5, 6-2.