Voluntari a învins la Botoșani și a adâncit criza la echipa lui Teja! Ilfovenii i-au mulțumit lui Ciobotariu că n-a plecat la FCSB și și-au luat punctele înapoi din Moldova!

Liviu Ciobotariu i-a spus pas lui Gigi Becali și a rămas pe loc, la FC Voluntari, ca să câștige în Moldova. Prima repriză de la Botoșani a fost, în limbaj urban, moartea pasiunii. Nicio ocazie, niciun șut pe poartă. Dar de la vestiare s-au întors alte echipe, parcă injectate cu adrenalină.

Doar Voluntari a reușit însă ceva. Unicul gol al meciului a fost bifat în minutul 46, de fapt un autogol. Șutul lui Damașcan a fost deviat de Sadiku în propria poartă și a adus trei puncte oaspeților. Care și le-au luat practic înapoi pe cele pierdute în tur.

În timp ce scaunul lui Mihai Teja se clatină tot mai serios, moldovenii fiind deja la a treia înfrângere consecutivă, Voluntariul a reușit să-și țină antrenorul să nu plece și a urcat în clasament pe locul 8. Iar fotbaliștii i-au dedicat victoria lui Liviu Ciobotariu.

”Lucrăm împreună de un an și jumătate, sunt convins că majoritatea și-a dorit ca să rămân, ei îmi știu filozofia, le mulțumesc că mi-au dedicat victoria.”, a spus și Ciobi, la flash-interviu.

FC Botoșani: 1. Ed. Pap – 2. Sno, 44. Sadiku, 21. Boli, 30. Țigănașu – 99. Zabou, 18. Perianu, 4. Ivanov – 9. Mateus, 17. S. Camara, 26. Mailat
Rezerve: 82. Ureche, 16. Shahaf, 19. Patache, 20. M. Roman II, 25. Sylla, 32. Șeroni, 33. David, 77. Dragu, 93. Pinson, Dican
Antrenor: Mihai Teja

FC Voluntari: 71. M. Popa – 3. Meleke, 5. Armaș, 34. Matricardi – 14. M. Lopes, 18.H. Tavares 16. Govea, 7. Aliji – 22. Rață, 77. Nemec, 9. Damașcan
Rezerve: 88. Fernandez, 2. C. Achim, 8. Răduț, 10. Merloi, 17. D. Andrei, 18. Helder, 90. A. Munteanu, Florea, Andreș, Costin
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed