Vlad Iacob este optimist. Cum poate scăpa Dinamo de datorii

Dinamo are datorii de aproape 8 milioane de euro, dar administratorul special al clubului nu este îngrijorat. Vlad Iacob spune că a făcut toate calculele și știe cum poate salva echipa. Acesta susține că datoriile vor ajunge la aproximativ 1,8 milioane.

„Sunt optimist. O asemenea scădere destul de uzuală în cadrul procedurilor de insolvență. Practic, activul companiei este evaluat de către un evaluator autorizat și dacă activul nu permite decât acoperirea unei părți a masei credale, ‘haircutul’ este posibil.

Practic cât timp cutuma este în felul următor: cât timp creditorii pot obține cu un euro sau un leu mai mult decât ar face-o dacă clubul ar intra în faliment, iar activele sale ar fi lichidate, procedura de insolvență poate continua. Bineînțeles cu acceptul creditorilor, dar, cât timp se pot încasa mai mulți bani, judecătorii sindici aprobă astfel de tăieri ale datoriilor.

Datoriile totale ale cluburilor sunt în jur de 8 milioane, de la masa credală sunt de aproximativ șapte, iar acestea pot ajunge undeva pe la valoarea de 1.8, 1.9 milioane.”, a declarat Vlad Iacob la Pro Arena.

Dinamo va juca în premieră în Liga 2 în acest sezon. În primul meci o va întâlni în deplasare pe Progresului Spartac.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed