Vlad Chiricheş face anunţul serii după meciul câștigat de FCSB, scor 1-0, la Ovidiu. Fostul căpitan al naționalei a revenit în primul 11 și a fost titular pentru prima dată după 7 luni de pauză.
Chiricheş a avut un mesaj și pentru viitoarea adversară din play-off, CSU Craiova. Oltenii au învins-o pe Rapid și sunt pe locul 2, cu 31 de puncte.
Vlad Chiricheş face anunţul serii
Vlad Chiricheş a revenit pe teren după accidentarea suferită în luna august a anului trecut. la finalul meciului, fotbalistul a ținut să-l încurajeze pe Eduard Radaslavescu și a avut un mesaj și pentru viitoarea adversară, CSU Craiova.
„A fost un meci greu, un meci disputat. Am suferit puțin, au avut o posesie foarte bună. Au pus în practică un joc bun, combinativ, care ne-a pus probleme. A trebuit să suferim, dar cred că momentele acestea sunt importante. Arată că echipa are caracter, are forță.
Adi a lovit mingea bine și a intrat în poartă. E important să dăm goluri și din faze fixe, sunt detalii care schimbă meciurile. A fost un moment frumos pentru mine. Mă bucur că am revenit. Am dus cu bine cele 90 de minute. E important că mă simt bine și sper să continui, să încerc să îmi ajut echipa să câștige campionatul.
Cred că e mult spus antrenorul din teren, încerc să îmi ajut echipa prin experiența mea, prin lucrurile pe care le-am dobândit atunci când am jucat în afară. Sper să îmi aduc aportul la următoarele meciuri din play-off.
Ne așteaptă un meci greu cu Craiova, un meci important. E clar că va fi o luptă acerbă pentru victorie. Sperăm să ieșim noi învingători și să ne distanțăm foarte mult.
(n.r despre Eduard Radaslavescu) Nu e un lucru bun pentru un jucător tânăr, să fie schimbat așa devreme. Am trăit și eu momente de genul ăsta. Știu că e greu, e frustrant! Sper să aibă încredere în el, să nu cedeze și să continue să se antreneze bine. O să îi vină din nou șansa”, a spus Vlad Chiricheș, la digisport.ro.