VIDEO Imagini de colecție cu O’Rei! Pele, primul superstar al fotbalului mondial, a fost și actor! A jucat alături de Stallone!

Cei mai tineri dintre cititori n-au apucat cu siguranță să-l vadă pe marele Pele în acțiune decât în înregistrări și filmulețe. Iar unii au deschis ochii pe fotbal când Edson Arantes Do Nascimento, cum era numele din buletin al lui Pele, se retrăsese deja.

Însă pentru o parte dintre fanii ”Perlei Negre” l-a descoperit pe primul superstar adevărat propus de fotbalul mondial în… film.

Pele a fost unul dintre protagoniștii unui film antologic, apărut în 1981, cu o distribuție de excepție, din care au făcut parte monștri sacri ai ecranului precum Michael Caine, Sylvester Stallone și Max von Sydow.

”Drumul spre victorie” este un film american despre prizonierii de război aliați care au fost internați în lagărele de prizonieri din Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Prizonierii au reușit să evadeze în timpul unei diversiuni, grație meciului de fotbal, în care Pele a reușit o foarfecă de senzație.

Alături de Pele, în distribuție au mai apărut și alți mari fotbaliști precum Bobby Moore, Osvaldo Ardiles, Kazimierz Deyna, Paul Van Himst, Mike Summerbee sau Hallvar Thoresen.

În film au avut apariții și jucătorii de la Ipswich Town F.C. au jucat în film, printre care John Wark, Russell Osman, Laurie Sivell, Robin Turner și Kevin O’Callaghan. Alții au dublat pe actori în scenele de fotbal.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed