Victorii pentru România în preliminariile Campionatului European de volei U17

Selecţionata României a învins Austria cu scorul de 3-0 (25-19, 25-12, 25-23), vineri, la Telavi (Georgia), în primul său meci din Grupa D din faza a doua a preliminariilor Campionatului European de volei feminin Under-17 din acest an.

România a obţinut victoria după o oră şi 17 minute. Cele mai bune jucătoare ale echipei antrenate de Adrian Radu au fost Carla Pârv (12 puncte) şi Sara Irina Buricea (11). Lili Hohenauer (10) s-a remarcat de al învinse. Sâmbătă, România va înfrunta echipa Georgiei (ora 14:00).

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la turneul final, care a fi găzduit de Bekescsaba (Ungaria) şi Vrnjacka Banja (Serbia), între 11 şi 23 iulie.

Selecționata masculină, debut cu o victorie la CE

Naționala masculină a învins formaţia Croaţiei cu scorul de 3-0 (26-24, 25-18, 25-22) la Bibinje (Croaţia), într-o partidă din Grupa C a fazei secunde a preliminariilor Campionatului European de volei masculin Under-17 din 2023.

Din echipa antrenată de Răzvan Parpală s-au remarcat Liviu Ştefan Cătălin (15 puncte), Patrick George Verdeş (12) şi Ioan Verciuc (10).

În celălalt meci al grupei, Belgia a dispus de Spania cu 3-2, potrivit agerpres.ro.

Sâmbătă vor avea loc partidele Belgia – România (17:00) şi Croaţia – Spania (19:30).

Primele două clasate din fiecare grupă şi cea mai bună formaţie dintre cele clasate pe locul al treilea se vor califica la turneul final. Acesta va avea loc la Podgorica (Muntenegru), între 19 şi 30 iulie.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed