Victorie cu… ecou! Craiova lui Mititelu a închis porțile ultrașilor și a mitraliat-o pe Universitatea din Cluj!

Cu tribunele goale, dar cu plasa plină. Cam aceasta este istoria partidei fără istoric din Bănie.

FCU Craiova n-a avut adversar în partida cu U Cluj. Nu că nu s-ar fi prezentat la meci băieții lui Neluțu Sabău, deși după scorul de la pauză, așa a părut, că n-au ieșit încă de la vestiare.

Cu membrii Peluzei Sud 1997 la televizor, de acolo de unde nu mai pot sabota echipa familiei Mititelu, Bauza și compania s-au răzbunat pe „șepcile roșii”. Care afară din mocirla de la Cluj, par să nu prea știe să joace pe un gazon bun.

Chițu a bifat o dublă, Dragoș Albu a dat primul gol în Liga 1, iar Bahassa și Blănuță au ilustrat tabloul acestui meci. Pe care cel mai bine l-a zugrăvit Alex Chipciu, victima.

”Mă simt abuzat fotbalistic în această seară, cu siguranță îi voi visa pe Bauza și Bahassa”, a concluzionat Chipciu.

FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Duarte, Danny Henriques, Huyghebaert – D. Albu, V. Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – A. Chițu
Rezerve: R. Popa – Paramatti, Mascarenhas, Zanfir, Van Durmen, Asamoah, G. Ganea, Ibrahim, Blănuță
Antrenor: Nicolo Napoli

U Cluj: Iliev – Fl. Ilie, Miron, G. Simion – Șt. Vlădoiu, Ov. Bic, Remacle, Oancea – Chiciu, Thiam, Fl. Haită
Rezerve: Gorcea – Pițian, Ispas, Romario Pires, I. Filip, I. Stoica, L. Fulop, J. Gomes, Ad. Bălan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

 

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari