Victor Piţurcă s-a dezlănţuit! Dezvăluirea momentului făcută de către fostul selecţioner. Oferta bombă primită de Sărbători

Victor Piţurcă s-a dezlănţuit! Dezvăluirea momentului făcută de către fostul selecţioner. Oferta bombă primită de Sărbători pe care a și refuzat-o. Piţurcă a dat cărțile pe față și a explicat ce l-a determinat să refuze propunerea.

Victor Pițurcă (67 de ani) nu a mai antrenat vreo echipă deja de circa patru ani, însă fostul selecționer nu duce lipsă de oferte.

Victor Piţurcă s-a dezlănţuit!

Ultima oară, Pițurcă s-a aflat, vreme de doar 4 luni, pe banca tehnică a celor de la CSU Craiova, formația patronată de Mihai Rotaru. Tehnicianul a părăsit echipa din Bănie la începutul anului 2020.

Mai nou, el a primit o ofertă de la o formație din Africa, care vrea ca românul să ocupe postul de director sportiv.

„Uitați-vă la cariera mea și la CV-ul meu. Eu am antrenat foarte puține echipe în cariera mea de antrenor. Când spun că am avut foarte multe echipe care m-au dorit și că nu am dorit… mai văd că sunt luat peste picior. Dar ăsta e adevărul.

Acum am primit pe mail dacă-mi doresc să fiu directorul tehnic al unei echipe din Africa, mi s-a transmis acolo ce-și doresc de la mine, să supraveghez echipa de tineret, echipa mare… răspunsul a fost ‘nu’, nu sunt pregătit să fiu director tehnic, eu am fost antrenor toată viața”, a afirmat Victor Pițurcă, conform PRO TV.

De-a lungul carierei sale în antrenorat, Victor Pițurcă a mai trecut pe la echipele Steaua, CSU Craiova, FCSB, FCU Craiova și Al-Ittihad.

El a avut și trei mandate ca selecționer al reprezentativei României, în perioadele iunie 1998 – decembrie 1999, decembrie 2004 – aprilie 2009, iunie 2011 – octombrie 2014, dar și unul la U21, între iunie 1996 – mai 1998.

Victor Pițurcă: „Am avut și multe oferte din Golf”

Într-un interviu acordat celor de la Sport.ro, tehnicianul a vorbit și despre alte echipe pe care le-a refuzat, pe motiv că nu erau formații „de top”.

„Ascultă-mă. Eu în cariera mea nu am antrenat decât vreo trei-patru echipe. Echipele naționale, Steaua, Craiova și Al Ittihad afară. Doar echipe de top, care se luptă pentru campionat. Eu am avut oferte și din țară, multe echipe. Dar așa mi-am propus eu. Să antrenez doar echipe de top, care trag la campionat.

Am avut și multe oferte din Golf. Cu salarii mari, 150 de mii pe lună, dar nu am mers. Erau în mijlocul clasamentului. Uite, Contra, Rădoi, antrenează echipe mici, dar trebuie să facă asta. Eu dacă nu am făcut-o până acum, nu o voi face nici de acum”, a spus Victor Pițurcă, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed