Victor Angelescu o contrazice pe impresara care susține că l-a transferat pe Rareș Ilie la Nice: Copilul nu a avut niciun impresar

Apar noi controverse în jurul transferului lui Rareș Ilie (19 ani) la Nice. Rapidisul a fost cumpărat pentru cinci milioane de euro de gruparea din Franța, despre mutare spunându-se că s-a făcut fără ajutorul unui agent.

Numai că, după ce Nice a oficializat transferul, în spațiul public a apărut impresara Liubliana Nedelcu care a transmis că ea a fost, de fapt, cea care l-a propus pe Rareș Ilie la gruparea din Ligue 1 și a avut cel mai mare merit în perfectarea mutării.

Declarațiile acesteia sunt însă contrazise de Victor Angelescu, unul dintre patronii Rapidului.

”Copilul nu a avut niciun impresar. Tatăl lui l-a reprezentat, iar eu am ținut legătura direct cu el. Nu am avut nicio hârtie cu impresarul respectiv. Nici nu am vorbit cu acel impresar despre acest jucător. Este meritul lui. A jucat bine și s-a făcut remarcat”, a declarat Victor Angelescu, la emisiunea Fotbal Club, potrivit digisport.ro.

Susținătoare a grupării din Giulești, Liubliana Nedelcu a scris pe rețelele sociale că implicarea sa în transferul lui Rareș Ilie a ajutat clubul rapidist.

”Primesc multe mesaje de la rapidiști, în care sunt învinuită că am ajutat Petrolul și nu ajut Rapidul meu. Păi Rareș Ilie cum a ajuns la Nisa? Cine l-a propus? Și suma de transfer cine a încasat-o? Rapid! Deci am ajutat Rapidul sau nu?

Transferul lui Rareș Ilie la Nisa mi se datorează numai mie. Și oricine spune altceva, minte! Eu detest minciuna și îi detest pe mincinoși. Și Liubliana Nedelcu nu face niciodată afirmații care să nu fie susținute de dovezi”, a scris agentul, pe Facebook.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed