Fanii olteni au anunțat că vin la București pentru meciul cu Rapid. Asta după ce la partida cu U Cluj nu au avut acces pe stadionul Ion Oblemenco. Adrian Mititelu a fost cel care a cerut ca meciul să se joace cu porțile închise după incidentele de la Sepsi – FCU Craiova.
Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului, a anunțat că oltenii vor fi primiți în Giulești, dar la prima abatere vor fi evacuați. Acesta a anunțat că Jandarmeria va fi anunțată din timp pentru a lua măsuri.
„Ar fi fost mult mai greșit să închidem peluza oaspeților, ar fi creat un incident mult mai mare, pentru că suporterii și-ar fi putut lua bilete în altă parte a stadionului. Ar fi fost mult mai grav să ia bilete la Tribuna a doua sau Peluza Sud.
Am avut o discuție internă. Nu am avut până acum incidente, dar la fiecare meci există o discuție cu Jandarmeria. Va fi atenționată că dacă vor exista asemenea comportamente, trebuie să evacueze publicul! Prima oară când se întâmplă așa ceva, trebuie evacuați!
Dacă vor fi scandări rasiste, xenofobe și va fi oprit meciul prima dată, vor fi evacuați. Vom cere Jandarmeriei să intre și să evacueze acel sector.
La fel și dacă vor exista bannere sau orice lucru care contravine regulamentului, xenofob sau rasist, și s-ar putea opri meciul. Vom cere Jandarmeriei să evacueze acei suporteri”, a precizat Angelescu la „Fotbal Club”, pe DigiSport.
Rapid – FCU Craiova se joacă vineri, de la ora 20.00