Vestea momentului pentru fanii lui Dinamo! Un patron din Superliga ştie cum se poate evita falimentul echipei din Ştefan cel Mare. S-a decis să facă dezvăluiri complete în direct. Este vorba despre un apropiat al lui Gigi Becali.
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a declarat că este dispus să ofere sprijin financiar echipei de la Dinamo. Asta în cazul în care roș-albii vor reuși să achite datoria de 8 milioane de euro.
Iftime este de părere că Dinamo merită investiții grație numărului mare de suporteri pe care îi are.
Valeriu Iftime, gata să ajute Dinamo
Totuși, afaceristul a amintit de Rapid, o echipă care a ajuns în Liga 4 după faliment. „Nu este un subiect pe care trebuie să îl dezvoltăm acum, pentru că nu are substrat, nu are substanță. Când o echipă de fotbal joacă cu casa închisă, cine vrea să investească în fotbal trebuie să fie orb să nu vadă o asemenea oportunitate.
Numai că, luând cazul Rapidului, care și în Liga 3 și în Liga 2 a jucat cu casa închisă, această rețetă trebuia reprodusă și la Dinamo. Dacă Dinamo nu ar avea acea datorie istorică, sunt absolut convins că, nu doar eu, am fi mulți interesați să investim la Dinamo.
Dar cu datoria istorică de aproape 8 milioane, e aproape imposibil pentru cineva ca mine sau ca alții să încerce să vină și să pună lucrurile la punct”, a spus afaceristul, conform Digi Sport.
Andrei Nicolescu: „Vom coopta și alți antreprenori”
Acționarul de la Dinamo a declarat că va încerca să aducă și alți oameni de afaceri la club.
„Cu siguranță vom coopta și alți antreprenori! E un drum firesc, anunțat, de altfel, și în comunicat. Cred că e util să fac o precizare: nu căutăm, nu ne așteptăm, nu visăm la „finanțatori”. Da, vă rog, să puneți și ghilimelele.
Nu ne imaginăm că vor apărea persoane exotice care să reverse râuri de bani. Nu au apărut și nu s-au revărsat până acum, n-o vor face nici de acum înainte. Și e firesc. Pentru că oamenii care au muncit banii, nu-i revarsă… investesc!
Cu cap, cu planuri de afaceri, cu etape concrete și criterii bine definite. Astfel de parteneri ne dorim la Dinamo pentru a putea construi sănătos, temeinic și pe termen lung”, a conchis Niculescu.