Vestea momentului pentru Edi Iordănescu! Anunţul pe care toată lumea îl aştepta. Cu cine vor juca tricolorii înainte de EURO 2024

Vestea momentului pentru Edi Iordănescu! Anunţul pe care toată lumea îl aştepta. S-a aflat cu cine vor juca tricolorii înainte de EURO 2024. Sunt partide de pregătire cruciale înaintea turneului final din Germania.

Edi Iordănescu îşi doreşte adversari puternici înainte de EURO 2024. Acum, oamenii lui Răzvan Burleanu au perfectat primul amical de anul viitor.

Vestea momentului pentru Edi Iordănescu!

Naţionala lui Edi Iordănescu va disputa un meci de pregătire cu Irlanda de Nord în luna martie, anul viitor, anunţă frf.ro. Tricolorii au început pregătirea pentru EURO 2024. Astfel, în luna martie, selecţionata României va disputa două jocuri.

Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Naţională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord. Ora de start a partidei va fi stabilită ulterior împreună cu televiziunea ce va transmite în direct întâlnirea.

Până acum cele două selecţionate s-au întâlnit de 8 ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate. Nord-irlandezii au câştigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formaţii s-au aflat faţă în faţă în toamna lui 2020, în Liga Naţiunilor. Ambele partide s-au încheiat la egalitate, 1-1, atât la Bucureşti, cât şi la Belfast.

Al doilea joc de pregătire al tricolorilor va avea loc în diaspora. Pentru cel de-al doilea joc din luna martie, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluţie pentru a se disputa un meci într-o ţară în care diaspora românească este bine reprezentată.

Se doreşte acest lucru din dorinţa de a aduce echipa naţională aproape de suporterii din străinătate. Este ca o recunoştinţă pentru susţinerea oferită de aceştia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunţul oficial va fi făcut în zilele următoare.

Când şi unde joacă România la EURO 2024

Naţionala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:

17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)

21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)

22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)

26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00).

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed