Vestea momentului pentru Cristina Neagu! Cu cine atacăm Campionatul Mondial. S-a anunțat lotul lui Florentin Pera

Florentin Pera a anunțat lotul pentru Campionatul Mondial de handbal. Turneul final se joacă în Danemarca, Suedia și Norvegia, în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie.

România face parte din Grupa E alături de Danemarca, Serbia și Chile, iar toate meciurile se vor disputa la Herning.

S-a anunțat lotul lui Florentin Pera

Selecționerul naționalei de handbal a anunțat lotul pentru Campionatul Mondial cu trei zile înainte de startul competiției. La precedenta ediție, România a încheiat pe locul 13.

„Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României a anunțat lotul de 18 jucătoare care vor face deplasarea la Campionatul Mondial din Danemarca, Suedia și Norvegia.
Din acesta fac parte:

Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu (portari)
Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga)
Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan (interi stânga)
Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri)
Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta)
Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta)
Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi)”, a anunțat pe rețelele sociale FRH.

Cristina Neagu, la ultimul Campionat Mondial

Pentru vedeta echipei, Cristina Neagu, acesta este cel mai probabil ultimul Campionatul Mondial. Handbalista spunea că va mai juca doar la Jocurile Olimpice de la Paris.

”Campionatul Mondial IHF feminin ar putea fi ‘cântecul lebedei’ pentru două dintre cele mai mari vedete din ultimele două decenii din handbal. Va fi cea de-a șaptea ediție a competiției emblematice la care Cristina Neagu va fi prezentă, la 16 ani după ce a debutat la Franța 2007, ca o adolescentă plină de potențial.

Accidentările au deraiat provocarea lui Neagu pentru un record în competiție, dar în ultimele șase apariții, ea a marcat 247 de goluri. Neagu și-a anunțat retragerea din handbalul internațional după Jocurile Olimpice de la Paris 2024, cu condiția ca România să se califice în competiție.

Acest lucru înseamnă că este probabil ca Neagu să joace ultimele ei meciuri pentru România la un Campionat Mondial”, a scris IHF.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed