Vestea momentului despre Simona Halep! Un apropiat a dat-o de gol. S-a aflat chiar înaintea procesului

Vestea momentului despre Simona Halep! Un apropiat a dat-o de gol. S-a aflat chiar înaintea audierilor de la TAS, care vor avea loc în luna februarie.

Un jucător de tenis, care o cunoaște pe campioana de la Wimbledon și Roland Garros din copilărie, a vorbit despre cazul de dopaj.

Verdict clar în cazul Simonei Halep

Marius Copil o cunoaște pe Simona Halep de pe vremea când aceasta avea 7 ani. Jucătorul de tenis (320 ATP) a vorbit deschis despre scandalul momentului, după ce constănțeanca a fost suspendată 4 ani pentru dopaj. Copil este convins că niciodată Simona nu a intenționat să se dopeze.

„Eu pe Simona o cunosc de foarte mult timp, de când aveam eu 8-9 ani, ea 7 ani. Știu pasiunea ei pentru tenis, știu cât de mult s-a dedicat tenisului și cât de mult iubește acest sport. Eu personal nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar cred că ea nu a vrut să ia nimic pentru a-i fi de ajutor. Când s-a întâmplat chestia asta ea avea 30 de ani, deja avea turnee de Grand Slam câștigate, mulți ani de zile locul 1 în lume, prezentă în Top 10 WTA foarte mult timp.

Eu cred că a fost o greșeală în echipa ei. Ce poți să faci? Știu din proprie experiență. Să stai să-ți întrebi mereu echipa ce-ți dă de băut? Dacă cineva din echipă nu este atent și îți dă să bei, e vina ta.

Sunt 100% sigur că ea nu a vrut să se dopeze. Ea nu avea nevoie de așa ceva, ajunsese la un nivel atât de înalt și juca atât de bine încât nu avea nevoie”, a declarat Marius Copil, la Podcast Business Philosophy.

„Nu merită să se termine așa”

Marius Copil speră ca Halep să câștige la TAS și să revină pe terenul de tenis cât mai repede.

„Pentru ce carieră a avut, nu merită să se termine așa. Ea merită să mai prindă încă câțiva ani de turnee. Când decide ea să se retragă să aibă nu meci, o gală de fapt, pentru toată cariera ei. Să se retragă în spectacol pentru că și ea a făcut spectacol mulți ani în România și nu numai.

A ajutat enorm de mult tenisul românesc, când se dădea vreo finală de-a ei prin parcuri se ducea foarte multă lume să se uite. Auzeai oameni care n-aveau nicio treabă cu tenisul vorbind despre Simona. Avem nevoie de ea să fie din nou în tenisul românesc și să mai prindem câțiva ani din cariera ei”, a mai spus sportivul.

Copil a vorbit și despre decizia jucătoarei de tenis de a-și micșora sânii.

„A fost o decizie greu de luat, 99% dintre femei își doresc ca situația să fie invers. Simona a făcut asta din iubire pentru sport. Apreciez enorm de mult ceea ce a făcut ea pentru tenis”, a declarat jucătorul de tenis pentru sursa menționată mai sus.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed