Vestea momentului despre Nicuşor Stanciu! Ce a făcut tricolorul la ultimul meci. Edi Iordănescu trebuie să ştie

Vestea momentului despre Nicuşor Stanciu! S-a aflat ce a făcut tricolorul la ultimul meci. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Echipa antrenată de Cosmin Contra a reușit victoria după un autogol al rivalilor.

Damac FC s-a impus cu scorul de 1-0 în fașa celor de la Al-Wehda, în cadrul etapei cu numărul 23 din campionatul Arabiei Saudite, în urma autogolului lui Abdullah Bukhari.

Vestea momentului despre Nicuşor Stanciu!

Nicușor Stanciu a fost titular în meciul care a propulsat echipa sa pe poziția a 6-a în campionat, însă a fost schimbat de tehnicianul român în minutul 66.

Căpitanul de la naționala lui Edi Iordănescu a fost notat cu nota 6,6, pentru prestațiile din timpul meciului, de către cei de la Sofa Score. Omul meciului a fost Tarek Hamed, fundașul de la Damac, care a fost notat cu 7.4.

Jawad El Yamiq, fundașul lui Wehda, eliminat în minutul 72, a primit cea mai mică notă, 6.3.

Damac se află pe locul 6 în clasamentul din Arabia Saudită și are acumulate 34 de puncte. Prima poziție a clasamentului este ocupată de Al Hilal, cu 62 de puncte, iar locul doi este ocupat de Al Nassr, cu 53 de puncte.

Nicușor Stanciu este omul de bază a lui Edi Iordănescu la naționala de fotbal a României. Atacantul este cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Final incendiar în Covasna! S-a terminat Sepsi-Gloria Buzău. Meciul s-a decis în două minute

Final incendiar în Covasna! S-a terminat Sepsi-Gloria Buzău. Meciul...

S-a aflat adevărul despre Mircea Lucescu! Ce urmează să facă selecţionerul. Florin Prunea a spus clar

S-a aflat adevărul despre Mircea Lucescu! Ce urmează să...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed