Vestea momentului despre Dennis Man! Ce se întâmplă cu tricolorul. Edi Iordănescu are de ce să regrete

Vestea momentului despre Dennis Man. S-a aflat ce se întâmplă cu tricolorul care s-a accidentat la ultimul meci cu Sudtirol. Chiar dacă nu este foarte grav, va lipsi o perioadă.

Edi Iordănescu a aflat că nu îl va putea folosi la meciurile cu Israel și Elveția, din preliminariile EURO 2024, așa că este obligat să caute o soluție.

S-a aflat cât nu poate să joace Dennis Man

Dennis Man se află în unul dintre cele mai bune momente din carieră. S-a accidentat însă în ultimul meci jucat în Italia, cu Sudtirol, și va rata partidele cu Israel (18 noiembrie), respectiv Elveția (21 noiembrie), din preliminariile EURO 2024.

Jurnaliștii italieni spun că internaționalul român ar putea să revină în teren pe 25 noiembrie, la meciul cu Modena. 6 goluri și o pasă decisivă a reușit Man în acest sezon la Parma.

„În paginile publicației Gazzetta di Parma se vorbește despre accidentarea (deși nu gravă) la adductori suferită de Dennis Man, care va rata, așadar, următorul meci al cruciaților împotriva celor de la Lecce. Românul va reveni probabil pe teren după pauza competițională pentru derby-ul cu Modena, dar, între timp, Pecchia se gândește cine îl poate înlocui în flancul drept”, au notat cei de la ParmaLive.

În aceste condiții, Edi Iordănescu trebuie să caute ale soluții. Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan sunt cel mai probabil variantele selecționerului.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed