Veste uriaşă pentru Carlos Alcaraz! S-a aflat după finala epică împotriva lui Novak Djokovic. Totul a devenit public.
Carlos Alcaraz (20 de ani, locul 1 ATP) a obținut trofeul de la Wimbledon, după ce l-a învins pe Novak Djokovic (36 de ani, locul 2 ATP), scor 1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4.
Veste uriaşă pentru Carlos Alcaraz
Grație victoriei sale din finala disputată la All England Club, Alcaraz a fost remunerat cu 2.350.000 de lire sterline (3.076.000 de dolari).
Pentru liderul mondial este al doilea titlu de Grand Slam câștigat, după cel de la US Open. Astfel, ibericul a strâns circa 20 de milioane de dolari din tenis în întreaga lui carieră.
Pe de altă parte, Novak Djokovic a primit 1.175.000 de lire sterline (1.538.000 de dolari) pentru prezența sa în finala turneului de Grand Slam. Sârbul a ratat șansa de a câștiga cel de-al 24-lea titlu de Mare Șlem al carierei, dar și al 8-lea de la Wimbledon.
Novak Djokovic a câștigat la Londra de 7 ori, în timp ce Carlos Alcaraz a fost pentru prima dată în ultimul act pe iarba londoneză. Spaniolul este, de altfel, al treilea cel mai tânăr jucător din Era Open care câștigă în premieră la Wimbledon, după Bjorn Borg (1976) și Boris Becker (1985).
Sârbul nu a mai pierdut în turneul de Mare Șlem din Londra de 6 ani. La ediția din 2017, Novak s-a retras în sferturi, în meciul cu Tomas Berdych. De atunci, Djokovic a câștigat toate edițiile de Wimbledon, în 2018, 2019, 2021 și 2022.
Astfel, Carlos Alcaraz este primul sportiv care reușește să câștige în fața lui Novak Djokovic la Wimbledon din 2017 și până acum. Alcaraz și Djokovic s-au mai întâlnit o singură dată în acest an, la Roland Garros. Djokovic a câștigat în sferturi, 3-1, după mai bine de 3 ore de joc.