Veste teribilă pentru fanii lui Dinamo! Verdictul unui fost preşedinte: ‘Nu au cum să ducă sezonul până la final’

Veste teribilă pentru fanii lui Dinamo! Verdictul unui fost preşedinte al clubului din Ştefan cel Mare este terifinat pentru toţi suporterii câinilor. Se pare că Dinamo va avea soarta celor de la Astra Giurgiu.

Fostul preşedinte al lui Dinamo, Constantin Anghelache, vine cu o dezvăluire incredibilă. Echipa din Ştefan cel Mare nu va putea să termine actualul sezon de ligă secundă.

Veste teribilă pentru fanii lui Dinamo!

Răzvan Zăvăleanu a spus că Dinamo se va mai descurca cu plățile financiare, în condițiile actuale, cel puțin până în primăvară. Fostul preşedinte al câinilor spune că nu se vor mai găsi alți bani pentru a putea duce doar din cotizații campionatul până la final.

Dinamo se află în pragul falimentului. Datoriile echipei din Ştefan cel Mare sunt absolut uriaşe, de 8 milioane de euro. „Planul ăsta pe care DDB îl încearcă acum eu l-am propus de vreo trei-patru luni. Dar la vremea aia nimeni nu m-a luat în seamă și s-a pierdut timpul, iar timpul ăsta a costat bani.

Datoriile au crescut de la o zi la alta. Dacă datoria de la masa credală a celor din DDB o să se transforme în acțiuni, atunci rămâne de văzut cât de repede vor putea face suporterii rost de bani ca să cumpere ulterior acțiunile lui Șerdean.

Omul ăsta trebuie scos din joc de la Dinamo, iar el nu va ieși până nu își va recupera banii ăia de care tot zice. Suporterii au nevoie de 550 de mii de euro și poate o să îi producă cu mari sacrificii, dar apoi nu vor mai avea rezerve financiare să ducă sezonul la final. Ca să supraviețuiești în Liga 2 îți trebuie cel puțin un milion de euro buget. Iar tot ce se strânge din DDB se cheltuie.

Nu vă bazați prea mult pe unele sponsorizări. Eu am auzit și de o altă problemă. Unii suporteri nu prea vor să mai continue cu bani în DDB. Au început niște discuții între ei cu privire la gestionarea banilor.

Că ăla a făcut, că ăla a dres, etc, etc.. Lumea vorbește prin oraș, iar investitorul miraculos tot nu mai apare. Și nici nu prea văd eu cum să mai apară când toți se interesează de datorii și află că ele au crescut.

Se anunță nori negri în Ștefan cel Mare, iar mie îmi este teamă că Dinamo va lua drumul Astrei Giurgiu. În plus, copiii ăia care s-au retras sunt supărați și de faptul că ei nu pot să facă fotbal pe câteva sute de lei salariu. Au auzit că unii care au venit acum la Dinamo câștigă și de la 2.500 de euro în sus”, a declarat Constantin Anghelache, conform prosport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed