Veste-șoc despre Christoph Daum! Fostul selecționer al naționalei, internat în stare gravă la New York. Boala cruntă cu care se luptă neamțul, e la Terapie Intensivă

Veste-șoc despre Christoph Daum! Fostul selecționer al naționalei, internat în stare gravă la New York. Boala cruntă cu care se luptă neamțul, e la Terapie Intensivă.

Christoph Daum, 69 de ani, fostul selecționer al României, trece prin momente teribile. Vestea că e internat la Terapie Intensivă într-un spital din New York s-a aflat din întâmplare.

Christoph Daum, la Terapie Intensivă

Christoph Daum trebuia să ofere un interviu pentru RTL, care nu a mai avut însă loc. Fostul selecționer al României fi suferit o infecție în urma unei operații care a avut loc acum 3 săptămâni.

„Momentan nu puteți conta pe mine”, le-a transmis neamțul jurnaliștilor de la RTL. Daum a fost depistat cu cancer pulmonar anul trecut.

Christoph Daum a vorbit în Gazeta Sporturilor despre problemele sale de sănătate: „Sfatul meu e să vă testați! Eu am descoperit cancerul la un test obișnuit, nu simțeam nimic. Vă rog, verificați-vă! Iar dacă aflați că aveți cancer nu e sfârșitul vieții! Nu vă mai întrebați „de ce mi se întâmplă mie?”.

Sunt cinci sute de oameni depistați cu cancer zilnic! Nu sunteți singuri! Trebuie doar să căutați cei mai buni medici și să urmați tratamentul. Am ascultat medicul, am renunțat la zahăr, fac meditație zilnic. Dacă nu reziști singur, mergi la medici care te pot ajuta!”, i-a îndemnat atunci pe români fostul selecționer.

”Acum procesez toate substanțele pe care le am în corp. Trec dintr-o stare în alta. Uneori parcă aș fi scos din priză”, mai spunea Daum.

Christoph Daum i-a pregătit pe tricolori pentru zece partide. Bilanțul a fost de 3 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri. Neamțul are în palmares un titlu în Bundesliga, în 1992, ca antrenor al lui Stuttgart, și încă 3 în Turcia. A câștigat campionatul o dată cu Besiktas (1995) și de două ori cu Fenerbahce (2004 și 2005).

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed