Venus Williams, invitată să joace pentru a 22-a oară la Australian Open. Câți ani avea când a participat prima dată la turneul de la Melbourne

Venus Williams va participa la primul turneu de Grand Slam din anul 2023. Pentru americancă aceasta este a 22-a prezență la Australian Open.

Jucătoarea de tenis ajunsă la 42 de ani nu mai este de ceva vreme în Top 1000 WTA, așa că organizatorii i-au dat un wild card pentru a putea juca. Venus Williams a participat pentru prima dată la turneul din Australia în 1998, la acea vreme având 25 de ani.

Venus Williams: „Va fi o onoare să joc”

Sora Serenei Williams a declarat că este onorată pentru că organizatorii au acceptat-o la turneu.

„Concurez în această ţară de peste 20 de ani şi comunitatea australiană m-a susţinut întotdeauna din toată inima. Va fi o onoare să joc din nou pentru fani şi aştept cu nerăbdare să creez mai multe amintiri şi anul acesta”, a spus Venus.

Venus nu a reușit să câștige niciodată turneul de simplu. A jucat însă două finale împotriva surorii ei, în 2003 şi 2017. În schimb, este de patru ori campioană la dublu alături de sora ei Serena. Jucătoarea americană are în palmares șapte titluri de Grand Slam.

Venus nu a mai jucat niciun meci de când a fost eliminată de la US Open, în primul tur, de belgianca Alison Van Uytvanck. În anul 2022, americanca a participat la doar patru turnee.

Australian Open se desfășoară în perioada 16-29 ianuarie 2023.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed