Vedeta lui Cristiano Bergodi are tupeu! Şi-a ameninţat adversarii din Superliga. Anunţ clar înaintea reluării campionatului

Vedeta lui Cristiano Bergodi are tupeu după revenirea pe teren! Albion Rrahmani, legitimat la Rapid, și-a ameninţat adversarii din Superliga. A apărut un anunţ clar din partea jucătorului kosovar înaintea reluării campionatului.

Albion Rrahmani s-a întors pe teren, după accidentarea ce l-a ținut departe de gazon timp de 3 luni. În primul său meci de după revenire, cu turcii de la Sakaryaspor, kosovarul a scos o lovitură de pedeapsă (min 73), apoi tot el a punctat, scor final 3-3.

Vedeta lui Cristiano Bergodi are tupeu

De altfel, jucătorul de la Rapid a fost acroșat în careu, în minutul 78, însă arbitrul nu a considerat că se impune un nou penalty, chestiune semnalată ulterior de Rrahmani, conform GSP.ro.

„Dacă te întorci pe teren cu gol după o pauză destul de mare, ești fericit. Am avut multe șanse de a puncta, dar cred că, după trei luni de pauză, este bine că am marcat fie și doar o dată. Mă antrenez foarte bine, sunt gata să fiu parte din echipă de la prima etapă.

Adversarul n-a atins mingea deloc, ci pe mine. A doua fază a fost mai penalty decât prima, unde arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri. Este OK, e doar un meci amical.

Când intru pe teren nu contează dacă e amical sau oficial, dacă îi am sau nu alături pe suporteri. Sunt emoții, mai ales după trei luni de pauză. A fost prea mult pentru mine, sunt fericit că am revenit în fotbal.

Competiția e bună. Am jucat înainte cu Krasniqi, știm amândoi jocul în atac. Întotdeauna este bine să aduci calitate.

Cred că s-a văzut că sunt sută la sută. (râde) Ați văzut că am dat și gol! M-am antrenat și singur, mult, în Kosovo. De-abia aștept primul meci oficial, cred că vom fi „on fire” acasă, în Giulești.

Îmi place să joc pentru titlu, este visul oricărui jucător, să lupte să câștige trofee. Trebuie să forțăm limitele.

Vreau să ajut echipa, sută la sută, meci de meci, dacă voi și marca va fi și mai bine. Obiectivul este să câștigăm titlul, de aceea e nevoie de toți. Am avut și ghinion mare, accidentări, trei jucători loviți în echipa de start. Ne știm bine, acum suntem fericiți că putem să ne antrenăm pentru startul sezonului”, a transmis Albion Rrahmani, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed