Vasile Dîncu, aroganţă la adresa lui Gigi Becali! Ce spune omul care vrea să dea lege cu dedicaţie pentru echipa Armatei. A venit cu explicaţii complete

Vasile Dîncu îl atacă pe Gigi Becali. Noul apropiat al Clubului Sportiv al Armatei și-a explicat inițiativa de a schimba Legea Sportului, dar nu a ratat ocazia de a-l ataca pe Becali.

Senatorul Vasile Dîncu a vorbit despre inițiativa de schimbare a Legii Sportului. Dacă legea va fi modificată, atunci echipa Armatei va avea undă verde la promovarea în Superliga.

Vasile Dîncu își motivează inițiativa

Vasile Dîncu își motivează inițiativa. Senatorul susține că nu dorește să schimbe Legea Sportului doar ca echipa Armatei să promoveze. Acesta a eplicat ce l-a făcut să dorească această schimbare.

”Nu mă aşteptam să fie o dezbatere atât de mare, dar nu îmi place neapărat acest lucru pentru că se mută problema de la lucrurile esenţiale pe care trebuie să le rezolvăm. Dincolo de asta, este foarte bine că se discută.

Cum să îi explic eu unui tânăr de 16 ani de la Steaua, care a debutat în urmă cu câteva etape, că el nu are drept să joace în prima ligă, deşi îl câştigă pe teren, pentru că există o lege care spune că entităţile de drept public nu pot să joace acolo?

El ştie că se luptă cu Iaşiul, cu Galaţiul, care iau bani de la Consiliul Judeţean, de la Primărie, care sunt tot bani publici. De aceea am spus că este vorba de a face dreptate. Nu este vorba despre introducerea unei echipe în prima ligă pe uşa din dos pentru că vorbim despre meritul sportiv.

Nu trebuie blocat printr-o lege. Am vrut şi să dezbatem asupra modului în care statul se preocupă de mişcarea sportivă. În acest moment avem o ambivalenţă şi cred că această lege este doar o picătură într-un ocean de nevoi.

Legea nu rezolvă problema sportului şi nici a fotbalului. Dar avem nevoie de o strategie naţională pentru sport. La cât de iubit este fotbalul, pot să spun şi asta, deşi multă lume o să mă critice. Avem nevoie de o strategie şi un parteneriat între stat, comunităţile locale şi privaţi în fotbal”, a spus Vasile Dîncu, la Fanatik.

Senatorul l-a atacat și pe Gigi Becali

”Aici o să îl citez pe Gigi Becali, care spunea că statul nu trebuie să îi dea nimic, dar măcar să nu îi ia. În acest moment, va trebui să regândim această relaţie dintre stat şi sport dacă vrem să avem fotbal.

Pe toată lumea interesează fotbalul. De 15 ani Ungaria investeşte bani publici în fotbal şi a început să aibă rezultate. Ar trebui să ne gândim şi noi la acest lucru. Cred că va trebui să ne gândim la această relaţie pe care statul o are cu sportul şi ce facem pentru investitorii privaţi. Discuţia s-a mutat în foarte multe direcţii”, a mai spus Dîncu.

Distribuie articol:

COMENTARII

2 COMENTARII

  1. Domnule Dancu,
    La întrarea în Parlament, ați depus un jurământ prin care v-ati angajat să respectați Constituția, etc.
    Citiți art. 148 alin 2 din Constituție și apoi Carta albă a sportului adoptată de Comisia Europeană. Apoi reflectați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed