În ianuarie, în timpul meciului amical CS Păulești – Dinamo 0-0, Vali Lazăr (33 de ani) a făcut un gest incredibil.
A scos două perechi de chiloți din jambiere și le-a aruncat spre banca dinamoviștilor: „Luați! Să-i dați lui Mister în cantonament!”, a spus acesta.
Ffostul fotbalist al „câinilor” joacă în Liga a 3-a, după ce a plecat de la Dinamo în urma unor disensiuni avute cu Ovidiu Burcă.
Vali Lazar, gest reprobabil față de Dinamo
Pentru gestul său, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat timp de două etape și l-a amendat cu suma de 2.270 de lei. Sentința a venit la mai bine de o lună de la eveniment.
„Sunt foarte bine, chiar dacă lumea m-a criticat și mă critică în continuare. Apreciez asta, mă bucur că nu au altceva de făcut, dar mulți oameni de fotbal m-au felicitat. Mi se rupe, crede-mă. Nu mă interesează, pot să vorbească de mine cum au făcut-o și până acum.
Dacă m-ai pune să mai fac asta încă de 10 ori, aș face-o. Nu o să las niciodată capul jos. Dacă știu că nu am făcut nimic pentru a-l face să mă catalogheze ca un ultim jucător, trebuia s-o întorc. Și am întors-o în stilul meu. Unii au înțeles, alții, nu. Am vrut să-i arăt că nu mă calcă nimeni în picioare.
Eram la o discuție cu cineva din cadrul clubului și mi-a zis că ăsta ar fi cel mai frumos (n.r.- mod de a se răzbuna). Am întrebat-o pe soția mea dacă are ceva pe acasă, mi-a spus să nu fac asta, dar dacă vreau să o fac, asta e. M-am sfătuit cu ea tot timpul, dar toate deciziile au fost luate tot de mine. Am cumpărat din altă parte (n.r.- perechile de chiloți)”, a transmis Vali Lazăr la podcastul Victory Extra Time găzduit de Marian Codirlă.
Vlad Iacob: „Mi se pare foarte puțin pentru ceea ce a făcut”
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a aflat de hotărârea comisiei și spune că este prea puțin comparativ cu fapta comisă.
„Sincer, mi se pare foarte puțin pentru ceea ce a făcut domnul Lazăr. Este un gest incalificabil. Clubul a sesizat Comisia de Disciplină în acest sens la momentul respectiv.
Totuși, rămâne decizia lor și nu putem decât să o respectăm. Ar fi existat niște circumstanțe agravante care ar fi putut să fie luate în considerare dar, repet, respectăm decizia finală pe care au luat-o”, a spus acesta, conform Prosport.ro.