Urmaşa Simonei Halep rupe tăcerea! Mărturia teribilă după eliminarea de la Jocurile Olimpice 2024. Jaqueline Cristian a spus clar. Jucătoarea noastră a pierdut, la mare luptă, disputa din turul secund.
Urmaşa Simonei Halep a făcut un meci mare împotriva lui Angelique Kerber. A revenit în setul secund şi a dus meciul în decisiv.
Urmaşa Simonei Halep rupe tăcerea!
Urmaşa Simonei Halep a spus că a dat tot ce a avut mai bun la meciul cu Angelique Kerber. Din păcate, Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul doi, de la Jocurile Olimpice 2024. „Publicul trebuie să ştie că sunt luptătoare şi că am dat tot ce am avut eu mai bun în mine. Am făcut tot ce am putut şi tot timpul voi da tot ce am mai bun în mine pentru România. Clar mi-ar plăcea foarte mult să revin la Olimpiada următoare, dar trebuie să vedem, pentru că până atunci mai sunt patru ani”, a declarat Cristian, după meci.
Deşi a pierdut, Jaqueline Cristian consideră meciul cu Kerber ca o victorie pentru mentalul ei. „Este un câştig, pentru că am reuşit să fiu la înălţime cu o jucătoare foarte bună şi să fiu punct la punct cu ea. Clar victoria din primul tur înseamnă enorm.
Sunt foarte multe emoţii aici, sunt foarte multe simţuri pe care le ai pe teren, şi poate din dorinţa aceea de a câştiga te pierzi un pic. Inclusiv asta am simţit astăzi, dar per total este o experienţă unică, un vis devenit realitate şi nu am decât lucruri bune cu care mă duc acasă”, a mai spus românca.
Jaqueline Cristian, locul 61 WTA, a fost eliminată de germana Angelique Kerber, luni, în turul doi al probei de simplu de la Jocurile Olimpice. Kerber, fost lider WTA care se va retrage din activitate după JO, s-a impus în faţa lui Cristian (26 de ani), scor 6-4, 3-6, 6-4. Meciul a durat două ore şi 16 minute.