Radu Drăguşin va fi tată? Anunţ enigmatic al partenerei fotbalistului. Ioana Stan a surprins pe toată lumea / Foto

Deși nu a primit prea multe șanse de titularizare la Tottenham, acolo unde românul pare să se fi pierdut în umbra lui Micky Van de Ven, Radu Drăgușin nu se lasă influențat de experiența negativă cu englezii și merge cu capul sus de la etapă la etapă!

Indiferent de circumstanțe, fundașul român expune întotdeauna un zâmbet larg și s-ar putea să fi aflat adevăratul motiv din spatele atitudinii pozitive a acestuia.

Radu Drăgușin va fi tată?

Este posibil ca internaționalul român să le facă o surpriză de proporții fanilor săi, în viitorul apropiat. Iubita sa, Ioana, a oferit un mic indiciu pe rețelele de socializare.

Tânăra a redistribuit un videoclip pe platforma socială TikTok, în care exprima cât de nerăbdătoare este să deveni mămică. Este posibil ca marea veste să apară mai devreme decât se așteaptă fanii starului de la Spurs.

„Abia aștept să fiu mămică!”, se arată în videoclipul distribuit de către Ioana.

Cine este Ioana Stan

Ioana Stan este studentă la arhitectură în București. Când nu se concentrează pe studii, aceasta îmbrățișează cu drag viața de iubită de fotbalist. Este pasionată de design și modă și nu omite să-i țină la curent pe internauți, pe rețelele de socializare.

Bruneta se află într-o relație amoroasă cu Radu Drăgușin de patru ani de zile.

„Are aceeași prietenă de la 18 ani, el face în februarie 22 de ani. E o fată extraordinară, studentă la Arhitectură. Acum s-au mutat împreună în Londra. Este ceea ce îi trebuie lui Radu. Mă bucur că s-au mutat împreună. Ea o să continue acolo școala. E în anul patru la Arhitectură, din șapte ani.

Nu e o fată care vrea în cluburi. E o dragoste frumoasă între ei. Eu nu am nicio suspiciune și cred că îl iubește pe bune. E o fată cu picioarele pe pământ, o fată educată. Tatăl ei face blocuri, construiește. Au o situație financiară bună. Pentru standardele României, sunt bogați.

Am avut discuții și cu Ioana. Am învățat-o anumite lucruri pe care trebuie să le facă pentru ca el să aibă liniștea necesară. Mă ajută, pot să spun, în cariera lui Radu. Vine la meciuri, e fana lui numărul unu. Dar este o fată foarte inteligentă care înțelege că viața de sportiv necesită sacrificii și este dispusă să le facă lângă el!”, a spus Florin Manea, agentul fundașului român, potrivit Fanatik.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Dorinel Munteanu s-a dezlănţuit! Scandal uriaş cu Adrian Mutu. Replică devastatoare pentru Briliant

Dorinel Munteanu s-a dezlănţuit! Scandal uriaş cu Adrian Mutu....

Verdict devastator pentru Gigi Becali! Anunţ grav al lui Dumitru Dragomir. E o pierdere uriaşă pentru FCSB

Mihai Lixandru s-a accidentat grav în cadrul partidei FCSB...

Bombă la Sibiu! S-a terminat Hermannstadt-Sepsi. Umilinţă pentru echipa lui Marius Măldărăşanu

Bombă la Sibiu! S-a terminat Hermannstadt-Sepsi. Umilinţă pentru echipa...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed