Ungurii au tupeu! Ce au spus după victoria la ultima fază cu Scoţia. Vor un duel cu România în optimi

Ungurii au prins tupeu! Ce au spus după victoria obținută la ultima fază cu naționala Scoţiei. Vecinii noștri vor un duel cu România în optimi la turneul final din Germania. Asta dacă ambele echipei vor trece de grupe.

Ungurii au avut de jucat un meci dificil cu Scoția, însă au reușit să obțină toate cele trei puncte în prelungirile partidei. Cu puțin noroc, jucătorul introdus în ultimele minute, a înscris golul care a adus victoria.

Ungurii vor un duel cu România!

Kevin Csoboth este eroul naționalei Ungariei în acest moment. Selecționerul Marco Rossi, l-a trimis în teren în minutul 86 al meciului cu Scoția din grupa A de la Euro 2024. Jucătorul a marcat golul victoriei în minutul 90+10, iar maghiarii speră în continuare la optimi. La finalul meciului, atacantul lui Ujpest a declarat că își dorește un duel cu România în optimile turneului final, în contextul în care ar putea pica și cu Portugalia

Până ieri, Kevin Csoboth era un nume necunoscut în presa internațională, însă reușita sa i-a salvat pe maghiari de la eliminare. Naționala Ungariei a terminat pe locul 3 în grupa A, câștigată de Germania.

„Mi-e greu să spun ceva acum, un minut nu este suficient pentru a spune ce-mi trece prin minte. A fost o experiență grozavă, emoționantă. Îmi pare rău că părinții mei nu au putut vedea acest moment pe stadion, dar sunt sigur că s-au bucurat în fața televizorului. Cel mai important este faptul că am câștigat meciul.

Am crezut în șansa noastră până la final. Echipa a făcut un efort uriaș și sunt foarte satisfăcut de acest rezultat. Selecționerul mi-a spus când m-a trimis pe teren să cer mingea cât mai mult, să încerc să mă folosesc de viteza mea. Mă bucur că mi-a ieșit. Acum așteptăm, dar ne doream să trăim acest moment. Preferăm să jucăm cu România în optimi decât cu Portugalia”, a explicat Kevin Csoboth, citat de sportal.hu.

România poate juca cu Ungaria în optimile EURO 2024 doar dacă va termina pe primul loc în grupa E. Pentru ca acest lucru să se întâmple, România trebuie să o învingă pe Slovacia, iar Belgia să nu câștige cu Ucraina.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed