Din 2020 se iubesc Ion Alexandru Țiriac și Sorana Cîrstea. S-au plăcut dintotdeauna, dar relația a evoluat, la trei ani de când juniorul lui Țiriac a divorțat de soția lui, Ileana Lazariuc.
Poate și pentru că a păstrat în continuare o relația frumoasă cu mama celor doi băieții ai săi, Țiriac junior a ținut povestea de amor cu Sorana cât mai departe de tabloide. Și practic cei doi n-au admis niciodată public că sunt împreună.
Asta deși, în unele rânduri, Ion Ion a fost surprins în tribune la meciurile frumoasei jucătoare, i-a lăsat deseori comentarii publice pe rețelele sociale și au postat de multe ori amândoi poze din vacanță, simultan, din aceleași locuri.
Astăzi, Țiriac junior a surprins. Le-a arătat tuturor cu ce se ocupă câtă vreme iubita sa are treabă la turneul din Miami. A postat imagini din sala de forță, cu câteva ore înainte ca Sorana Cîrstea să o elimine pe Karolina Muchova și să ajungă în optimi la turneul din Florida.
„Obiceiurile de duminică la 6 dimineața mă ajută să fiu în formă zi cu zi. Nu te uita niciodată în oglindă, te vei obișnui cu reflexia locului în care ești, nu unde vrei să fii!”, a postat Ion Țiriac jr pe social media.