Un fost mare portar, la un pas de moarte. A ajuns direct la terapie intensivă. Următoarele ore sunt decisive

Edwin van der Sar trece prin momente cumplite. Următoarele 24 de ore sunt critice.

Fostul mare portar al naţionalei de fotbal a Olandei, este la terapie intensivă după ce a suferit o hemoragie cerebrală, a anunțat vineri clubul Ajax Amsterdam, citat de BBC.

Edwin van der Sar, în vârstă de 52 de ani, este tratat într-un spital din Croaţia, unde era în vacanţă.

„Vineri, Edwin Van der Sar a suferit o hemoragie cerebrală. În momentul de față, acesta se află internat în spital, la terapie intensivă, dar starea lui este momentan stabilă. Toată lumea de la Ajax îi urează o recuperare ușoară. Ne gândim la tine, Edwin!”, au scris oficialii clubului olandez.

Edwin van der Sar a câștigat UEFA Champions League-ul alături de Ajax, dar și de Manchester United. A jucat cu naționala la Campionatul Mondial din 1998, atunci când olandezii au ajuns până în semifinale.

Când juca la Manchester United, Van der Sar a pierdut și două finale ale UEFA Champions League. Fostul portar a ocupat poziții administrative în cadrul clubului Ajax după ce s-a retras din activitate.

Van der Sar este unul dintre cei mai mari portari din istorie. A jucat 821 de partide pentru cluburile la care a fost legitimat.

În cariera sa, olandezul a jucat pentru Foreholte, Noordwijk, Ajax, Juventus, Fulham și Manchester United.  Cele mai importante trofee pe care le-a câștigat sunt 4 titluri în Premier League, 2 trofee UEFA Champions League. Cupă UEFA, o Supercupă a Europei și o Cupă Mondială a Cluburilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed