Un fost mare fotbalist al naționalei taie în carne vie: `Nu mai avem identitate!`

Jocul prestat de elevii lui Edi Iordănescu i-a dezamăgit pe suporterii naționalei., i-a dezamăgit și pe foștii internaționali români. Ioan Ovidiu Sabău, jucător cu 55 de selecții ”sub tricolor”, știe ce le lipsește tricolorilor, dar și ce ar trebui să facem, dacă vrem să evoluăm.

”M-am uitat la meciul Ungariei. Mă uitam și am văzut chiar și după această victorie declarațiile lui Marco (n.r.- Rossi, selecționerul Ungariei). Nu a zis `ce bine am jucat tactic`, a zis că în primul rând au câștigat pentru că jucătorii au știut să se sacrifice, că au jucat cu inima. Acest lucru trebuie să se vadă.

Trebuie să ai acele trăiri de jucător, acele momente în care trebuie să suferi într-un meci, să dai mai mult decât poți. Nu se vede că luptăm, că suntem o echipă, un grup puternic. Nu știm câți jucăm pentru atac, câți pentru apărare… Nu vedem o echipă motivată. E adevărat că pot să fie și ei dezamăgiți că sunt criticați.

Rolul selecționerului e în primul rând să știe să motiveze jucătorii. Eu cred că rolul principal, în afară de selecție, a unui selecționer e să-i încarce pe jucători să dea maximum, să-i responsabilizeze. Nu ai prea mult timp să lucrezi tactic. Dacă nu sunt alții, îl folosești pe Chiricheș. Dar am citit declarațiile lui Gică Popescu, ale lui Dorinel, sunt prea multe calificări ratate cu aceiași jucători.

Poate nu sunt pentru acest nivel. Nu am arătat mare lucru ca joc. Nu știu ce a pregătit Edi. Nu am văzut calitate. Muntenegru a fost o echipă care știe să lupte, care-i sunt calitățile. Au luptat pentru fiecare minge, au câștigat duelurile, au revenit după ce au fost depășiți, contact agresiv, plecare bună pe contraatac.

Sper să fi văzut și jucătorii noștri și să ia exemplu. Noi nu mai avem identitate, aveam combinație, stăteam bine fizic. De ce nu sacrificăm niște calificări și să mergem cu un nucleu de jucători tineri? Majoritatea m-au contrazis, la echipa națională e nevoie de rezultate.

Nu știu dacă e așa de mare riscul, eu zic că sunt niște jucători tineri foarte buni.
E adevărat că joacă într-un campionat foarte modest. Lipsește și Ianis, care va devenit creierul echipei naționale. Marin, Cicâldău, Octavian Popescu, care mi se pare un jucător inventiv, cu personalitate, tânăr”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la emisiunea Digi Sport Special.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed