Un campion mondial al greilor a mers să-l viziteze pe Cristiano Ronaldo. Cum s-au fotografiat cei doi

Cristiano Ronaldo își face timp să se și distreze. În urmă cu câteva zile, portughezul a fost vizitat de Francis Ngannou, campion la categoria grea în UFC.

Camerunezul a petrecut câteva zile la Riad și nu a ratat primul meci oficial al lui Ronaldo la Al-Nassr. Apoi, l-a vizitat și acasă. Se pare că cei doi s-au distrat de minune și nu au uitat să posteze și câteva fotografii. 

Francis Ngannou, în plin scandal cu UFC

Francis Ngannou a luptat ultima dată în ianuarie 2022 pentru titlul l-a categoria grea din UFC. Camerunezul și-a păstrat centura după ce l-a învins atunci pe Ciryl Gane. De atunci nu a mai urcat în ring fiind accidentat la picior. În urmă cu câteva zile, veste că Ngannou nu mai face parte din organizație i-a surprins pe toți.

„Am negociat cu el un contract pentru doi ani. I-am oferit un contract care l-ar fi făcut cel mai bine plătit luptător la categoria sa din toată istoria companiei”, a spus președintele UFC.

Chiar și așa, camerunezul a avut mai multe condiții. Printre altele, Francis Ngannou a cerut o asigurare de sănătate și dreptul de a avea sponsori. Cum nu s-au înțeles, camerunezul a părăsit UFC și cel mai probabil se va îndrepta spre box.

Ngannou a început să boxeze la vârsta de 22 de ani, dar la 26 a decis să facă pasul spre MMA. 17 victorii și 3 înfrângeri a adunat Ngannou în MMA.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari