Umilinţă totală pentru Gigi Becali! A dat de pământ, în direct, cu şeful de la FCSB. Ce i-a transmis Gabi Balint

Umilinţă totală pentru Gigi Becali! Un fost jucător a dat de pământ, în direct, cu şeful de la FCSB. S-a aflat ce i-a transmis Gabi Balint.

Fostul fotbalist s-a arătat nemulțumit de faptul că echipa lui Gigi Becali are voie să evolueze în Ghencea.

Umilinţă totală pentru Gigi Becali

Balint a admis că, dat fiind că arena a fost construită din bani publici, FCSB are tot dreptul să o închirieze, deși acesta a recunoscut că nu îi convine ideea de a-i vedea pe roș-albaștri acolo.

„E o decizie care s-a luat mult prea repede, într-o situație atât de delicată, fără a cere părerea părților implicate. Această hotărâre are sprijin politic și, practic, va fi pusă în aplicare la ordin. Nimeni nu a fost consultat, nu a fost ascultată nicio voce din clubul CSA Steaua. Poate că era inevitabil să se întâmple acest lucru, pentru că e un stadion făcut din bani publici, dar cred că atât timp cât FCSB și CSA Steaua sunt în litigiu nu este deloc inspirat ca echipa lui Gigi Becali să fie primită în Ghencea.

Oricum, statutul FCSB-ului în Ghencea va fi de simplu chiriaș, așa cum a fost la Giurgiu, Buzău sau Târgoviște. Chiar dacă va mai juca un meci sau două acolo, FCSB-ul va rămâne doar chiriaș în Ghencea la fel ca și Dinamo sau poate Rapid, dacă cele două cluburi vor dori să închirieze stadionul.

Sper ca prezența echipei lui Becali în Ghencea să nu producă incidente între fanii FCSB și cei ai CSA Steaua, toată lumea să își păstreze calmul. Personal, indiferent de numărul fanilor FCSB, fie ei un milion, două, trei milioane, eu nu am cum să recunosc echipa lui Gigi Becali ca fiind continuatoarea Stelei, echipa care a câștigat CCE în 1986”, a afirmat Gabi Balint, conform Playsport.

Gigi Becali: „Nu există nicio clauză de un milion de euro”

Patronul de la FCSB a dat asigurări că urmează să fie semnat un contract de închiriere cu CSA Steaua.

Mai mult, Becali a negat zvonul conform căruia ar fi nevoit să achite 1 milion de euro drept daune, în eventualitatea în care gazonul stadionului va fi distrus, conform Fanatik.

„Eu am discutat cu Vali (n.r. Argăseală) și mi-a zis că este în regulă contractul cu cei de la CSA Steaua. Că se va semna. Nu există nicio clauză de un milion de euro ca un fel de gaj pentru gazon. Nu se poate pune așa ceva în contract!

Da, m-am angajat prin contract să schimb eu gazonul dacă vor fi probleme după meci și dacă gazonul va fi stricat. Plătesc eu noul gazon! Dar nimic altceva. Vom juca în Ghencea, totul este rezolvat, din ce mi-a transmis Argăseală”, a spus Gigi Becali, potrivit sursei citate anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed