Turbo FCSB joacă frumos, dar trăiește periculos! A avut emoții până-n ultimul minut, `noul Lăcătuș` a marcat primul gol

Chiar dacă animată și cu ocazii, prima repriză din Trivale a fost fără gol. Precum nunta fără lăutari, conform clișeului. Însă în partea secundă, ca și cum ar fi pe motor Turbo, FCSB a a apăsat pe pedală și a accelerat.

Florinel Coman a executat o lovitură liberă, un corner mai scurt, direct pe poartă, Straton a respins, dar Șut a fost pe fază și a deschis scorul în minutul 48.

După doar 6 minute, Sorescu i-a dat dreptate lui Lăcătuș, care-l numise urmașul său. Pintilii l-a impins în atac, așa că fostul dinamovist a pătruns în careu și a marcat primul său gol pentru vicecampioană.

Care a trăit periculos finalul de meci. Mai ales că în minutul 63, echipa lui Croitoru a redus din diferență prin Koubemba și a mai avut câteva intrări în careul lui Târnovanu. Însă s-a terminat FC Argeș-FCSB 1-2. Iar FCSB a făcut iar rocada cu Rapid, urcând pe locul al treilea în Superligă.

FC Argeș: Straton – Jakolis, Turda, Zebic, Rizzi – Meza Colli, Njike – G. Crețu, Koubemba, Jobello – Garita
Rezerve: Micle – Dobrosavlevici, M. Constantin, Tîrcoveanu, Mimito, Boubacar, A. Calcan, D. Croitoru, Betrand
Antrenor: Marius Croitoru

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Edjouma – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: Ad. Vlad – V. Crețu, Haruț, I. Cristea, Omrani, Ov. Popescu, Oaidă, Pantea, Radaslavescu
Antrenor: Mihai Pintilii

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed