Tragedia momentului în România! S-a stins din viaţă la doar 48 de ani. Decesul sportivului, învăluit în mister. Este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuţi alpinişti din ţara noastră care se afla în expediţie.
Tragedie uriaşă în ţara noastră. A decedat Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, Acesta a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine.
Tragedia momentului în România!
Tragedia cumplită s-a întâmplat luni dimineaţă, potrivit oficialilor. Acesta a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a precizat Makalu Adventure, organizatorul expediţiei.
„Gabriel şi călăuza sa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a mai trezit”, a declarat Mohan Lamsal, proprietarul companiei, pentru Everest Chronicle. Khimlal Gautam, şeful Biroului de monitorizare şi facilitare a expediţiilor, a confirmat decesul alpinistului. „Am cerut detalii despre incident”, a declarat Gautam.
Potrivit lui Lamsal, compania a trimis cinci şerpaşi imediat ce managerul taberei de bază l-a informat luni despre incident. Dawa Sherpa, unul dintre ghizi, a ajuns în tabără marţi dimineaţă şi a confirmat decesul, potrivit lui Lamsal.
Gabriel Ţabără este a treia victimă a sezonului pe cel mai înalt munte din lume. Aproximativ 400 de alpinişti au ajuns pe vârful Everest până marţi, potrivit lui Gautam. Peste 160 de alpinişti se aflau, marţi, în ultima etapă de ascensiune pe Everest.
Românul se afla pe munte de peste două luni. Asta pentru că plănuia să escaladeze Lhotse fără oxigen suplimentar. El a finalizat aclimatizarea şi mai multe runde de rotaţie în pregătirea pentru ascensiunea pe vârf. „Cu siguranţă nu este vorba de lipsa de oxigen, deoarece oamenii nu folosesc oxigen în Tabăra III. Putem fi siguri de cauza morţii doar după autopsie”, a declarat Lamsal.