Tottenham, revenire spectaculoasă cu Radu Drăgușin integralist. Ce a făcut românul la ultimul meci. Fanii nu s-au abținut

Tottenham a revenit spectaculos și a câștigat meciul cu Luton, scor 2-1. A fost a doua partidă consecutivă în care Ange Postecoglou l-a titularizat pe Radu Drăgușin.

Internaționalul român a fost în prim plan la finalul primei reprize, atunci când ar fi putut încasa un cartonaș galben după ce s-a certat cu un adversar.

Radu Drăgușin, integralist la meciul cu Luton

Tottenham a revenit spectaculos și a câștigat meciul cu Luton, scor 2-1. Chiar dacă Micky van de Ven s-a recuperat după accidentare, antrenorul englezilor a decis să-l trimită pe Drăgușin în teren și la meciul cu Luton, din etapa cu numărul 30 din Premier League.

Drăgușin a avut o prestație mult mai bună decât în meciul precedent, și s-a remarcat la mai multe faze.

Tottenham a fost condusă încă din minutul 3, după golul lui Chong. La revenirea de la vestiare, echipa românului a restabilit egalitatea după autogolul lui Kabore din minutul 51. În minutul 87, Son a marcat golul victoriei.

Fundașul român a fost în prim plan înainte de pauză. Chong a fost faultat de Bissouma, iar Drăgușin a oprit o repunere rapidă a jocului, luând mingea în mână. Luke Berry l-a apostrofat, moment în care Drăguşin a reacționat nervos și l-a împins. Mpanzu a intervenit rapid și i-a despărțit.

Jurnaliștii englezi i-au acordat la pauza meciului nota 5 internaționalului român. De altfel, toată linia defensivă a primit aceeași notă.

”Primul său meci ca titular pe stadionul lui Tottenham. A avut puține de făcut”, au scris cei de la Spurs Web.

Cum au reacționat suporterii după titularizarea românului

Suporterii englezi au reacționat imediat după ce au aflat că românul va fi titular pentru a doua oară.

”Încă o titularizare pentru Drăgușin!”, ”Drăgușin este titular, să începem”, ”Mă bucur să-l văd pe Drăgușin titular”, ”Drăgușin l-a înlocuit pe Van de Ven”, au fost   câteva dintre reacții.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed