Thriller la Ploiești: Echipa lui Dan Petrescu a văzut ‘roșu’ în fața ochilor, dar a câștigat cu Chindia Târgoviște

Echipa CFR Cluj a învins duminică formaţia Chindia Târgovişte, scor 2-0, într-un meci contând pentru etapa a patra a Superligii. Clujenii au încheiat partida în nouă jucători, iar Dan Petrescu a fost şi el eliminat, anunță news.ro

În meciul de la Ploieşti, clujenii au deschis scorul în minutul 27, la un corner al lui Petrila, recentrare cu capul Hoban şi Muhar a înscris.

În minutul 45, Yeboah a mărit avantajul oaspeţilor dintr-o foarfecă.

În repriza a doua, clujenii au avut trei eliminaţi – doi jucători şi antrenorul Dan Petrescu. În minutul 66, Yeboah a alunecat şi l-a lovit pe Ioniţă, târgoviştenii au cerut eliminare. Arbitrul Iulian Călin i-a acordat cartonaşul roşu lui Yeboah, iar Dan Petrescu a protestat şi a fost şi el eliminat. Yeboah a fost aproape de un conflict cu un oficial al arenei din Ploieşti, dar, în cele din urmă, a părăsit terenul. În minutul 80 a fost eliminat şi Debeljuh, pentru o lovitura de cot aplicată lui Celea, decizie contestată de clujeni.

Chindia: Căbuz – Căpuşă, Celea, Boldor, Ad. Ioniţă (Şerban 74’)- Neguţ, Chamed (Mihaiu 83’), Vorobjovas (Passaglia 46’), D. Dumitraşcu (Cooper 59’) – Popadiuc – D. Popa. Antrenor: Adrian Mihalcea

CFR Cluj: Bălgrădean – Braun (Yuri 90’), Kolinger, A. Burcă, Brucic – Hoban (Boateng 74’), Muhar, Bordeianu (Roger 74’) – Yeboah, Jefte Betancor (Debeljuh 74’), Petrila (Bălan 84’).Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Neguţ 56, Cooper 70, Passaglia 87 / Braun 72

Cartonaşe roşii: Yeboah (CFR Cluj) 66, Dan Petrescu (CFR Cluj) 68, Debeljuh (CFR Cluj) 80

Arbitri: Iulian Călin – George Florin Neacşu, Romică Bîrdeş – Marcel Bîrsan

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Gabriel Sabin Stroe

Observator: Irina Mîrţ

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 10 8 1 1 22 9 +13 25
2 CFR Cluj 9 6 1 2 19 11 +8 19
3 Rapid 10 5 3 2 21 11 +10 18
4 Universitatea … 10 5 3 2 14 9 +5 18
5 Hermannstadt 10 3 5 2 15 12 +3 14
6 Petrolul 52 10 3 5 2 14 13 +1 14
7 Sepsi 8 3 3 2 10 9 +1 12
8 U Craiova 1948 10 4 0 6 19 20 -1 12
9 FCV Farul Cons… 9 4 0 5 13 15 -2 12
10 Oţelul 10 1 8 1 9 9 +0 11
11 Universitatea Cluj 10 2 5 3 14 18 -4 11
12 Politehnica Iași 9 3 1 5 11 15 -4 10
13 Voluntari 10 3 1 6 15 23 -8 10
14 UTA Arad 9 2 2 5 8 14 -6 8
15 Dinamo Bucureşti 10 2 2 6 7 18 -11 8
16 Botoșani 10 0 6 4 10 15 -5 6

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed