Tatăl Simonei Halep s-a dezlănțuit! I-a făcut praf pe cei de la ITIA. Reacție dură după suspendarea sportivei.
Stere Halep, tatăl Simonei, a reacționat după verdictul primit de fiica sa în cazul procesului de dopaj.
Tatăl Simonei Halep, reacție dură după suspendarea sportivei
Stere Halep a vorbit despre starea în care se află Simona, după ce a aflat ca este suspendată 4 ani, și mărturisește că lucrurile nu se vor opri aici.
„Normal, Simona e dezamăgită. Dacă unii vor să o scoată vinovată, 100 de ani să îi dea suspendare, dar noi nu putem să recunoaștem așa ceva. Că vor unii să o scoată vinovată, asta este treaba lor.
Conform legilor, vom ataca decizia. Simona are o stare de spirit foarte bună. Ce poți să faci? Nu poți să faci absolut nimic. Dacă lucrurile merg în felul acesta, e păcat mare pentru toți sportivii, pentru că i se poate întâmpla oricui.
Legea internațională trebuie să facă ceva pentru acești oameni. Adică nu se poate ca numai sportivul să fie vinovat, nu există așa ceva în lumea asta. Noi suntem curați în fața Domnului”, a spus Stere Halep, citat de ziuaconstanta.ro.
Simona Halep, prima apariție în spațiul public
„Aș putea spune că sunt șocată și este o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată. Toate acestea o să iasă la iveală într-o bună zi. O să las experții să discute absolut orice pentru că ei știu ce este mai bine ce s-a întâmplat. Sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată și sunt curată.
Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept din toate punctele de vedere, sunt foarte dezamăgită și pot să spun că sunt șocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret. Toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-au găsit absolut niciodată substanțe interzise. La urină, doar pe data de 29 când a ieșit o cantitate infimă de Rosadoxal și aceasta a fost totul”, a declarat Simona Halep, miercuri dimineață, potrivit Euronews.
Halep își va continua lupta pentru a dovedi că este nevinovată.
„Acum trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens din punctul meu de vedere și sper că o să iasă adevărul la iveală într-o zi și o să lupt până la capăt ca să dovedesc aceste lucruri”, a mai spus Halep.