Șvaițer a la Cluj! Dan Petrescu a fost trădat de apărare cu Sivasspor, un fotbalist de 36 de ani a ridiculizat defensiva beton a CFR-ului

Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. Un pic adaptată, un pic raportată la realitate, se potrivește vorba astea, pentru că la Cluj, turcii s-au prezentat fără echipament de joc, iar consecința ar fi fost să piardă meciul cu O-3.

Însă, generoși, ardelenii le-au oferit o variantă, pentru ca Sivasspor să poată să joace și să o învingă pe CFR în Gruia.

În Turcia, oamenii lui Dan Petrescu s-au prezentat la meci, chiar dacă după scor, nu pare. Dar fizic a fost pe teren, cu tot tacâmul, echipament de cinci stele și pretenții cât cuprinde. Însă un singur fotbalist de 36 de ani a trecut prin apărarea beton a CFR-ului ca prin brânză.

Yatabare a înscris, e drept, prima dată dintr-o poziție suspectă de ofsaid, dar a mai marcat o dată, la final. Adică al treilea gol, fiindcă Gradel s-a intercalat și el cu un gol.

Situația e complicată în grupă înaintea ultimei runde, iar CFR trebuie să-i învingă pe kosovarii din Balkani ca să vină primăvara europeană la Cluj.

Sivasspor: Vural – Paluli, Goutas, Osmanpașa, Ciftci – Arslan, Keita – Njie, Saba, Yesilyurt – Yatabare
Rezerve: Kuckar, Yildirim – Appindangoye, Gradel, Yalcin, Charisis, Angielski, Ulvestad, Musa, Erdal, Onaran, Albayrak
Antrenor: Rıza Çalımbay

CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri, Kolinger, Camora – Boateng, Muhar, Cvek – Deac, Janga, Roger
Rezerve: Gal, Bălgrădean – Brucic, Burcă, Billong, Malele, Petrila, Mistrati, Hoban, Bordeianu, Buș, Braun
Antrenor: Dan Petrescu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed