Neluțu Varga a mers cu geanta de bani în Turcia. Ce anunț a făcut patronul lui CFR Cluj

Cu o victorie în meciul cu Sivasspor, în deplasare, CFR Cluj poate merge în primăvara europeană.

Neluțu Varga este gata să îi premieze pe elevii lui Dan Petrescu în cazul în care obiectivul va fi îndeplinit.

Prime consistente pentru jucătorii lui CFR Cluj

Finanțatorul ”feroviarilor” a însoțit echipa în Turcia și a dezvălui că jucătorii sunt plătiți la zi și motivați să meargă mai departe în Conference League.

„Dorința noastră este să fim cât se poate de corecți față de ei și față de ce înseamnă clubul CFR, tot ce înseamnă angajații noștri.

Când a avut clubul probleme financiare, am încercat să ieșim din impas și să ducem steagul corect.

Eu cred că și banii contează, până la urmă pentru asta joacă, pentru faimă și prestigiu.

Nu cred că doar banii îi motivează, cred că au și sentimentul de campioni.

Să demonstreze că merită să ajungă acolo unde ne dorim.

Anul acesta ne-am dorit foarte mult să ajungem în Champions League sau măcar în Europa League.

Din cauza ghinionului pe care l-am avut în primele meciuri, nu am reușit.

Ne-am resemnat și am încercat să continuăm, totuși, pe linia pe care am reușit să ne calificăm, să facem cât se poate de bine.

(n.r – primă după meciul cu Sivasspor) Cu siguranță! Dacă vor face mâine o surpriză plăcută o să le mai facem o bucurie”, a spus Neluțu Varga, pentru Pro Tv.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed