Steliano Filip își vrea banii de la Dinamo. A băgat memoriu pentru a recupera cei 23.000 de euro

Steliano Filip nu a fost lăsat să plece de la Dinamo, așa că s-a prezentat la antrenamentul echipei. Înainte, fundașul a depus memoriu pentru a-și recupera restanțele financiare. Fotbalistul are un salariu de 7.000 de euro, dar nu și-a mai văzut banii din luna martie.

„Am depus memoriu. Nu mai accept să fiu luat la mișto. Am copil de crescut! Nici nu mă lasă să plec, nici nu-mi dă banii!”, a dezvăluit Filip, în exclusivitate pentru Prosport.

Lui Steliano Filip i s-a promis că va fi lăsat să plece de la Dinamo și și-a căutat echipă. În momentul în care a vrut să semneze actele a avut însă o surpriză. O clauză ascunsă.

„Eu de miercuri sunt la antrenament. Am vrut tot binele lui Dinamo și am făcut tot ce a depins omenește de mine să fac în interesul clubului. OK, nu s-a putut sau nu s-a vrut, atunci vin la Dinamo la pregătiri, dar trebuie să mă plătească!

Suma din restanțe o să tot crească. Eu înțeleg că am salariu mare, dar dacă nu vor sa mă lase sa plec liber, ce să fac?! Renunțam la toți banii din urmă!

Aveam o înțelegere cu Răzvan Zăvăleanu pentru Liga 1, de a continua, care a căzut după dubla cu U Cluj. Să nu uite că au să-mi dea bani. Apoi să mă plătească în continuare. Eu renunțam la toți banii. Toți jucătorii care mai aveau sau au contract cu Dinamo primesc banii, în decembrie sau când s-au înțeles.

Eu chiar renunțam! Acum, daca mă prezint la antrenamente, nicio problemă, asta o să fac. Dar vreau banii care apar în contract”, a declarat Steliano Filip, pentru GSP.ro.

Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu i-a introdus o clauză ascunsă în contract lui Steliano Filip. În cazul în care pleacă liber, următorul clubul trebuie să le plătească dinamoviștilor 20% dintr-un viitor transfer. În cazul în care înțelegerea nu ar fi respectată, Filip ar fi obligat să scoată din buzunar despăgubiri de 100.000 de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed