Ștefan Târnovanu are tupeu! A spus clar, după meciul cu danezii, ce trebuie să facă FCSB ca să se califice mai departe în Conference League.
FCSB a reușit doar un rezultat de egalitate cu Nordsjaelland, scor 0-0, în prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League.
Portarul roș-albaștrilor s-a arătat a fi impresionat de felul în care pasează jucătorii de la Nordsjaelland.
Ștefan Târnovanu are tupeu
Mai apoi, Târnovanu a vorbit despre ce trebuie să facă formația sa pentru a-i învinge pe danezi în manșa retur.
„O echipă care pasează foarte bine. Nu s-au speriat de joc, sperăm ca în meciul retur să facem pressing mai bine. Eu sunt optimist de fel, dacă vom coopera bine vor veni ocazii.
Asta e meseria mea, când nu funcționează băieții, sunt eu. Nu am de unde să știu ce va fi. E plan sintetic și trebuie să ne acomodăm. Norocul face parte din fotbal. Nu știu dacă suntem favoriți, noi vom încerca să facem ce putem să ne calificăm. Nici la EURO n-am primit gol, atmosfera senzațională, la fel ca la meciul cu CFR Cluj, suporterii ne-au încurajat și le mulțumesc.
Eu am simțit că putem să marcăm, speram, dar ei și-au tinut jocul de posesie. Asta e, sunt supărat că nu am reușit să câștigăm. E normal să se simtă oboseala, sunt meciuri multe, puține zile între ele, asta ne e meseria. E o echipă ciudată, se vede că au calitate, dar sperăm ca în meciul retur să câștigăm”, a spus Târnovanu după FCSB – Nordsjaelland.