Stadionul Tineretului din Craiova este istorie. În locul său se va construi un complex multifuncțional

Ministerul Sportului a anunțat că va începe în curând proiectarea unui complex multifuncțional în Craiova. Acesta va fi construit pe amplasamentul Stadionului Tineretului.

Pe lângă arena de atletism și velodrom, în noul complex se vor putea organiza meciuri de volei, baschet, handbal, fotbal de sală, dar şi box, scrimă, gimnastică, tenis de câmp sau judo. Sala va avea o capacitate de 7.000 de locuri

Anunțul a fost făcut de ministrul Eduard Novak pe pagina de Facebook.

„Consiliul Județean Dolj a anunțat că a fost semnat contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația pentru servicii de proiectare, asistență tehnică și realizarea tuturor procedurile necesare pentru obținerea autorizației de construire a acestui obiectiv de investiții, cu o valoare totală a serviciilor de proiectare de aproape 5,7 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din bugetul Consiliului Județean Dolj”, a scris Novak.
Ministrul s-a declarat extrem de bucuros pentru că aici se va face și un velodrom.
„Aşa cum am mai declarat, prima şansă a României în ciclism este velodromul. Mă bucur că vom avea un velodrom modern, la standarde internaţionale, care va face parte din structura de rezistenţă a pregătirii pentru performanţă. Felicit Consiliul Judeţean Dolj şi pe domnul preşedinte Cosmin Vasile pentru acest proiect ambiţios şi atât de necesar şi mă bucur că discuţiile şi consultările începute încă de anul trecut, în cadrul vizitei mele de la Craiova, au dat roade. Comunitatea locală, dar şi cea sportivă, vor beneficia de şansa de a avea acces la cele mai moderne facilităţi sportive. Este un mare câştig pentru toţi!” a declarat Ministrul Sportului, Eduard Novak.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed