Spaniolii au trecut la fapte: au denunțat astăzi România la World Rugby, au reclamat cazul lui Jason Tomane!

Sentința în cazul apelului făcut de Spania împotriva sancțiunilor primite din cauză că a folosit un jucător neeligibil, pe sud-africanul Gavin van der Berg, întârzie. Deși s-a judecat deja de o săptămână, nu s-a comunicat decizia finală, dacă se va menține excluderea ibericilor de la Cupa Mondială sau le va fi admis apelul.

Din acest motiv, federația de la Madrid a pus în aplicare planul B. Și anume să scoată România din calculele pentru turneul final din Franța, selecționata ”stejarilor” fiind principala beneficiară a penalizării Spaniei.

Spania a denunțat, astăzi, 24 iunie, la World Rugby, cazul românului de origine neozeelandeză Jason Tomane care a evoluat pentru tricolori în campania de calificare la Cupa Mondială.

Tomane, conform informațiilor publicate de El Mundo, ar fi putut fi fost folosit încălcând regula eligibilității în patru meciuri din Rugby Europe Championship în perioada 2021 – 2022.

Presa din Spania susține că sportivul originar din Noua Zeelandă ar fi publicat o serie de fotografii pe contul de Instagram care indică o posibilă ședere în afara granițelor României peste limita de 60 de zile pe an, stabilită de reglementări la naturalizarea unui sportiv.

Ca nu cumva să apară pericolul ca fereastra să se închidă în cazul trecerii termenului de 28 de zile pentru informarea organizației internaționale, federația iberică a decis să atace federația română, anunță sportall.ro.

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, nu are însă nici un dubiu asupra eligibilității lui Jason Tomane, afirmând recent că forul pe care îl conduce a urmat corect toți pașii necesari în legătură cu eligibilitatea lui neo-zeelandezului.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed