Sorin Cârţu nu s-a mai abţinut! I-a făcut praf pe cei de la CSU Craiova. Ce a putut să spună despre elevii lui Ivaylo Petev

Sorin Cârţu nu s-a mai abţinut! I-a făcut praf pe cei de la CSU Craiova. S-a aflat ce a putut să spună despre elevii lui Ivaylo Petev. Şi-a făcut publice toate nemulţumirile după ultimul meci.

CSU Craiova a câștigat un meci important luni seară, învingând FC Voluntari cu 2-1. Cu toate acestea, Sorin Cârțu, fostul președinte al clubului, nu a fost mulțumit de performanța echipei și nici de conducerea tehnică.

Sorin Cârţu nu s-a mai abţinut!

Sorin Cârțu a criticat echipa din cauza evoluțiilor nesigure din ultima vreme. Chiar dacă CSU Craiova a urcat pe locul 4 în clasament după victoria cu Voluntari, Cârțu crede că echipa nu are prestații solide.

„Jucători aduși din toate părțile lumii. Bosniac, georgian, antrenorul e bulgar… Eu am fost sincer. Mie nu îmi place. Nu îmi place ce antrenează și nu îmi plac nici transferurile care s-au făcut. Zic eu nereușite.

Cel puțin până acum și-au bătut joc de campionat. Păcat de condițiile care le-au fost oferit”, a spus Sorin Cârțu, la Primasport.

Oltenii au marcat în minutul 7, prin Baiaram, dar apoi s-au retras, permițând ilfovenilor să devină mai încrezători în atac. În repriza a doua, Popescu a restabilit egalitatea, printr-o lovitură de la 11 metri. Cu șase minute înainte de final, Mitriță i-a pasat decisiv lui Maldonado, care a stabilit scorul final 2-1.

Grație acestui rezultat, CSU Craiova a ajuns pe locul 4 în clasament, acumulând 42 de puncte, în timp ce FC Voluntari se situează pe locul 14, având 27 de puncte.

În runda următoare, oltenii vor evolua în deplasare cu Petrolul, joi, de la 18:30. Pe de altă parte, tot joi, FC Voluntari va întâlni FCSB, de la 21:00.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed