Șocant! Fotbalist împrumutat de Arsenal în Serie A, la Monza, înjunghiat într-un centru comercial la Milano

Pablo Mari, fundaș în vârstă de 29 de ani, a fost împrumutat de Arsenal până în iunie 2023 la Monza lui Berlusconi, care a avut nevoie de întăriri pentru Seria A.

Pablo Mari se afla cu încă patru bărbați într-un magazin din Milano și, potrivit Tuttosport, au fost înjunghiați de către un individ în vârstă de 46 de ani.

În urma teribilului incident, două dintre victime au ajuns în stare gravă la spital, iar casierul magazinului respectiv ar fi decedat, susține presa din Italia.

Pablo Mari este conștient și se află sub supraveghere medicală, fiind transportat la spitalul Niguarda din Milano, acolo unde este așteptat să vină Adriano Galliani, președintele clubuluim și directorul sportiv Raffaele Palladino.

Potrivit anchetatorilor, individul care i-a înjunghiat pe cei 5 ar avea anumite tulburări psihice, iar acțiunile sale vor fi cercetate de autoritățile judiciare. Conform Footbal-Italia.Net, agresorul s-ar fi repezit și ar fi luat arma – cuțitul, adică, de pe rafturi și a atacat într-un moment în care magazinul era plin în urma unui concert al formației Placebo.

 

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed