Slovenia, condusă de Giani Creţu, medalie de bronz la Campionatul European de volei

Naţionala de volei masculin a Franţei, campioană olimpică en-titre, a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa Sloveniei, antrenată de Giani Creţu, în finala mică a Campionatului European. Slovenia s-a impus, la Roma, cu scorul de 3-2, pe seturi 25-22, 25-16, 21-25, 18-25, 15-11.

Campioana olimpică a fost învinsă o singură dată în grupe, de România (3-1), iar apoi a pierdut în semifinale cu Italia (1-3). La rândul său, Slovenia a fost eliminată în semifinale de Polonia, scor 1-3.

Finala pentru trofeu va avea loc, între Italia – Polonia, de la ora 22.15.

Italia este campioana europeană en-titre şi a obţinut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, scor 3-2.

Primele trei clasate, cu excepţia Italiei, vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025. Italia este deja calificată, în calitate de campioană mondială, potrivit news.ro.

La rândul său, România a încheiat CE din 2023 pe locul 7, clasare similară cu cea de la ediţia din 1979. Rezultatele complete obţinute de România la Campionatul European sunt: 0-3 cu Portugalia, 2-3 cu Israel, 3-2 cu Turcia, 3-1 cu Grecia şi 3-1 cu campioana olimpică Franţa (în grupa D), 3-2 cu Croaţia (în optimi) şi 0-3 cu Franţa (în sferturi).

Naţionala masculină a României are în palmares cinci medalii (1 aur – 1963, 2 argint – 1955, 1958, 2 bronz – 1971, 1977). La Campionatul European din 2023, tricolorii au bifat a 18-a apariţie, începând cu anul 1950. Anterior, România a jucat ultima dată la CE în 2019, când a ocupat locul 21, iar în sferturile competiţiei a jucat ultima dată în 1985 (locul 8).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 10 8 1 1 22 9 +13 25
2 CFR Cluj 9 6 1 2 19 11 +8 19
3 Rapid Bucureşti 10 5 3 2 21 11 +10 18
4 Universitatea … 10 5 3 2 14 9 +5 18
5 Hermannstadt 10 3 5 2 15 12 +3 14
6 Petrolul 52 10 3 5 2 14 13 +1 14
7 Sepsi 8 3 3 2 10 9 +1 12
8 U Craiova 1948 10 4 0 6 19 20 -1 12
9 FCV Farul Cons… 9 4 0 5 13 15 -2 12
10 Oţelul 10 1 8 1 9 9 +0 11
11 Universitatea Cluj 10 2 5 3 14 18 -4 11
12 Politehnica Iași 9 3 1 5 11 15 -4 10
13 Voluntari 10 3 1 6 15 23 -8 10
14 UTA Arad 9 2 2 5 8 14 -6 8
15 Dinamo Bucureşti 10 2 2 6 7 18 -11 8
16 Botoșani 10 0 6 4 10 15 -5 6

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed