Slavia Praga, decizie de ultimă oră. Cehii au fost impresionați de un jucător de la CFR Cluj și ar vrea să-l transfere

Emmanuel Yeboah (19 ani) a intrat în atenția celor de la Slavia Praga. Atacantul ganez a fost titular în meciul din Conference League, dar Dan Petrescu a decis să-l înlocuiască în minutul 77.

Atacantul s-a adaptat rapid la Cluj și s-a impus ca titular în echipa lui Petrescu în urma evoluțiilor bune.

”Cu excepția jucătorului Ibrahim (n.r. Mbaye), care este component al naționalei Senegalului, jucător care are peste 140 de meciuri în Serie A, am adus doar tineri. Avem o nouă strategie, cu jucători care vor evolua la echipa a doua și fac antrenamente uneori cu prima echipă. Cu jucători pe care i-am împrumutat la alte cluburi.

Mai avem în plan să aducem în iarnă jucători care încă nu au împlinit vârstă de 18 ani. Yeboah este un exemplu. Cei de la Slavia Praga știau de el, au zis că sunt interesați, că îl urmăresc. Aseară el a și demonstrat că merită să joace la nivelul primei echipe. Îmi pare rău că nu avem jucători români care la 19 ani să aibă calitățile lui, iar dacă ar fi existat, ar fi fost foarte scumpi”, a declarat Cristi Balaj, conform playsport.ro.

CFR Cluj l-a adus pe Emmanuel Yeboah în primăvara acestui an, de la o echipă din Ghana, Apostoles FC. Cota lui Yeboah, conform transfermarkt.de, este în acest moment de 250.000 de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed